400 de participanţi sunt aşteptaţi la evenimentul clusterului informatic local, oameni de afaceri, reprezentanţi ai Comisiei Europene, ai Guvernului şi ai autorităţilor publice locale, ai mediului academic, ambasadori, membri ai altor clustere şi reprezentanţi ai sectorului financiar-bancar, dar şi potenţiali investitori străini.
Clusterul Cluj IT organizează, timp de două zile, în 20-21 martie, a doua ediţie a evenimentului Cluj Innovation Days (CID), desfăşurat în cadrul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj-Napoca. Evenimentul ar trebui să adune 400 de participanţi, din ţară şi străinătate, printre care oameni de afaceri, dar şi reprezentanţi ai Comisiei Europene, ai Guvernului României şi ai autorităţilor publice locale, reprezentanţi ai mediului academic, ambasadori, membri ai altor clustere naţionale şi internaţionale, dar şi reprezentanţi ai unor asociaţii de business, ai sectorului financiar-bancar şi investitori străini, au transmis organizatorii.
CID este structurat în trei sesiuni tematice. Prima urmăreşte aspecte legate de gestionarea inovării prin manangementul produsului inovativ, proprietatea intelectuală, suportul obţinut prin politicile ?i strategiile la nivel european, alte aspecte legate de capacitatea de a implementa şi susţine procesele de suport ale inovării. Cea de-a doua este orientată spre zona antreprenorială şi îşi propune să prezinte principalele mecanisme şi etape în consolidarea şi valorificarea unei idei inovative, precum şi forme de atragere a investiţiilor şi alte surse de finanţare disponibile. Ultima sesiune îşi propune să arate mijloacele şi mecanismele ce susţin inovaţia prin exemple din zona de business, menite să inspire tinerii în dezvoltarea unor iniţiative antreprenoriale, dar şi micile companii, aflate într-un stadiu incipient de dezvoltare. „Aşteptăm şi reprezentanţi de la nivelul instituţiilor academice reprezentative precum universităţi, Academia Română şi institute de cercetare", a menţionat Alexandru Tulai, preşedinte al clusterului.
Evenimentul este organizat cu scopul de a consolida comunitatea IT locală şi de a facilita dezvoltarea legăturilor cu parteneri de afaceri naţionali şi internaţionali, au explicat reprezentanţii clusterului, în condiţiile în care peste 80% din activitatea companiilor de IT din Cluj este reprezentată de furnizarea de servicii către ţările vestice, cu precădere Statele Unite, Marea Britanie, Germania, Canada, dar şi către Ţările Scandinave, China şi Japonia. Ediţia din 2013 a evenimentului a reunit la Cluj-Napoca în jur de 400 de reprezentanţi ai mediului de afaceri autohton, reprezentanţi ai instituţiilor publice locale, ai Guvernului României şi ai mediului universitar, precum şi delegaţi ai misiunilor diplomatice la Bucureşti. Organizatorul evenimentului este o asociaţie de tip cluster inovativ, înfiinţata în 2012, având ca membri 28 de companii de IT, trei instituţii de învăţământ superior, Universitatea Tehnică, Universitatea Babeş-Bolyai şi Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară, opt instituţii publice şi organizaţii catalizator.
Sesiuni IT pentru studenţi
În această perioadă se mai află în pregătire un alt eveniment dedicat celor care au idei de afaceri în domeniul tehnologiei: Innovation Labs, program adresat studenţilor şi tinerilor profesionişti care vor să dezvolte propriile afaceri în domeniul tehnologiei. Acesta debutează cu două „hackathoane" de 24 de ore în Bucureşti (1 martie) şi Cluj (22 februarie), sesiuni în care participanţii îşi vor prezenta proiectele şi în urma cărora cele mai bune echipe vor intra într-un program de mentorat. La final tinerii îşi vor prezenta proiectele în faţa unui juriu format din investitori importanţi din România şi din afara ţării, a transmis Irina Scarlat, managing partner ProvePR, reprezentant al organizatorilor Innovation Labs.