Program extins de colectare a uleiului alimentar uzat

Program extins de colectare a uleiului alimentar uzat
8.000 de litri de ulei alimentar uzat au fost predați de locuitori din diferite orașe din România în punctele de colectare amplasate în benzinăriile MOL, iar numărul unităţilor participante la program va fi extins în octombrie până la 60.

 
 
"Credem că această creștere a gradului de conștientizare a necesității colectării selective a acestui deșeu este cel mai important rezultat al programului, pe lângă volumul important de ulei colectat”, a declarat Kinga Daradics, director general al MOL România Cluj. Programul a fost lansat în 2012, inițial în 30 de benzinării și a fost extins în mai multe etape, după ce clienții și-au manifestat interesul. Din octombrie s-au alăturat programului 10 noi stații, în orașele Alba Iulia, Baia Mare, Gheorgheni (2), Iași, Pitești, Râmnicu Vâlcea (2), Sibiu și Târgoviște. 
 
MOL România pune la dispoziție capacităţile logistice şi serviciile angajaților în folosul comunităţii, fără ca proiectul să genereze vreun câştig material. Compania Biofilter România asigură recipienţii pentru colectare şi transportul până la o facilitate logistică, unde uleiul uzat este depozitat şi purificat, iar ulterior va fi reciclat, ceea ce reduce poluarea mediului.
 
Colectarea uleiului alimentar uzat este reglementată  doar în cazul restaurantelor, iar consumul anual de ulei al populației din România este estimat la 260.000 de tone. Deversarea uleiului uzat în mod necontrolat poate polua masiv apele, întrucât o singură picătură de ulei poate degrada pînă la 1.000 de litri de apă.

Acest deșeu este deosebit de nociv pentru mediu, fiind o substanță greu degradabilă. MOL este o companie multinaţională cu sediul central în Budapesta (Ungaria), operaţiuni în 40 de ţări şi 29.000 de angajaţi. Compania deţine 1.700 de benzinării în Europa Centrală şi de Sud-Est, în 11 țări, dintre care 154 în România.

Comenteaza