Cât costă palatele Clujului

Cât costă palatele Clujului
ZIUA de CLUJ trece în revistă preţurile de piaţă ale celor mai impunătoare clădiri de patrimoniu din oraş, ridicate în sec. XVIII-XIX.

 Palatele din Cluj-Napoca, cele mai multe construite la sf. sec. al XIX-lea, sunt valoroase doar din punct de vedere patrimonial şi istoric, nu şi comercial, susţin evaluatorii imobiliari. Localizate în zonele centrale, aceste bijuterii arhitectonice pot valora cu 200-1.000 euro/mp în plus faţă de o clădire obişnuită, poziţionată similar, spun specialiştii.

 

Imobilele de patrimoniu, majoritatea palate administrative sau case de raport, ridicate la sf. de sec. XIX, care au definitivat înfăţişarea urbană modernă a oraşului, nu au o valoare comercială foarte mare, susţin evaluatorii imobiliari. Aceştia spun că investiţiile necesare renovării şi statutul juridic sunt principalii coeficienţi care scad valoarea acestor palate.

 

“în mod normal, o clădire de patrimoniu ar trebui să valoreze mult, pentru că nu cumperi un simplu imobil, ci şi un brand, o istorie. în acest caz, evaluările sunt foarte greu de făcut, pentru că sunt elemente care îi cresc valoarea (arhitectura, importanţa istorică a imobilului, locaţia) sau care i-o scad (costurile de renovare, profitul pe care îl va aduce proprietarului după achiziţionare)”, a explicat Cristian Balint, evaluator imobiliar. Pentru palate precum cele din zona Horea s-ar adăuga, faţă de preţurile practicate în zonă, o primă istorică de 200-300 euro/mp, iar pentru cele din Piaţa Unirii aceasta ar ajunge până la 1.000 euro/mp, a spus Adrian Crivii, director general al companiei de evaluare Darian Rom Suisse. 

 

“Din punct de vedere patrimonial, aceste imobile sunt nepreţuite. Dacă proprietarul intervine negativ pe clădire, stricăciunea nu mai poate fi remediată şi nici evaluată în bani”, consideră arhitectul Virgil Pop, reprezentant al Comisiei Zonale a Monumentelor Istorice. Acesta spune că denumirea de palat pentru anumite imobile din Cluj este dată de faptul că la Viena, pe Ringstrasse, burghezia şi-a construit locuinţe similare, dându-le un aspect de palat.

 

Cum piaţa cumpărătorilor interesaţi de imobilele de patrimoniu este restrânsă, perioada de vânzare poate dura câţiva ani. “Asemenea clădiri sunt unice, iar dacă au aparţinut unei personalităţi sau sunt percepute ca simbol, au avantaje care pot fi exploatate de un proprietar. Ele sunt ca o operă de artă pentru care trebuie găsit un cumpărător potrivit, dispus să dea preţul pe care îl merită”, este de părere Gabriela Popa, autor al cărţii “Castele şi cetăţi din Transilvania”.

 

Puse în balanţă, aceste criterii de evaluare, preţul pe metru pătrat pentru Palatul Banffy, actualul Muzeu de Artă, din Piaţa Unirii, ar fi de maxim 4.000 de euro. Pentru cele patru palate, amplasate în Piaţa Avram Iancu: Regionala CFR, Arhiepiscopia Ortodoxă, Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Tribunalul - Judecătoria - Curtea de Apel, preţul ar fi de 1.500 de euro/mp. Valorosul ansamblu urban al celor “patru palate”, ce înglobează Palatele Szeki, Elian, Berde şi Babos, situate la intersecţia străzilor Regele Ferdinand şi George Bariţiu, respectiv strada Horea, valorează în jur de 1.400-1.500 euro/mp. 

 

în topul celor mai scumpe palate din Cluj-Napoca s-ar poziţiona clădirea Curţii de Apel şi a Tribunalului Cluj, care ar valora aproximativ 17,1 milioane de euro, pentru o suprafaţă de 11.395 mp. Conceput de arhitectul Wagner Gyula între 1900-1902, Palatul Justiţiei este construit în stil eclectic de factură clasicizantă, abundând în detalii decorative pentru a exprima autoritatea şi prestigiul instituţiei.

 

Ca ansamblu constructiv, are formă de patrulater neregulat şi prezintă 13 curţi interioare, care asigură iluminarea şi ventilarea coridoarelor. Pe locul doi se situează Palatul Banffy care, datorită zonei în care este amplasat şi  semnificaţiei sale istorice, ar costa în jur de 9,9 milioane de euro. Construit între 1774 şi 1785, ca reşedinţă privată a contelui György Bánffy, guvernator al Transilvaniei, de către arhitectul german Johann Eberhard Blaumann, edificiul este reprezentativ pentru arhitectura barocă civilă din Transilvania, deschizând la Cluj tema palatelor şi a caselor nobiliare baroce. Clădirea de plan rectangular (cu subsol, parter şi etaj) este organizată în jurul unei curţi de onoare, la etaj dispunerea camerelor fiind riguros geometrică. Palatul a umplut o suprafaţă patrulateră de 66x48 m şi închide o curte de 26x26 m.

 

Preluat de către omul de afaceri Dorel Tamaş, în 2005, fostul hotel Continental, ce aminteşte  de structura unui palat, are acum un preţ de vânzare de opt milioane de euro, potrivit reprezentanţilor Grup de Lux, agenţie care s-a ocupat de vânzarea imobilului. Clădirea proiectată de Lajos Pákey, cu o suprafaţă de 6.689 mp şi ridicată în 1893-1894, articula zona de cazare (110 paturi) în jurul unei curţi interioare dreptunghiulare, cele mai luxoase camere fiind orientate spre stradă, pe laturile estică şi nordică. Stilul interioarelor şi al exterioarelor este o mixtură de elemente clasice, renascentiste şi baroce.

 

 Palatul Arhiepiscopiei Ortodoxe ocupă o suprafaţă de 4.700 mp, are 95 de încăperi şi ar avea o valoare, potrivit preţurilor practicate în zonă, 7,05 milioane de euro. Imobilul a fost, iniţial, sediu al Direcţiei Silvice, dar, în urma unui schimb intermediat de premierul României, Octavian Goga, a devenit sediu al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului. Construcţia este eclectică şi are elemente neorenascentiste. în prelungirea acesteia se află, pe 4.212 mp, Palatul de Finanţe, compus din 29 de camere şi dependinţe la parter, 37 şi 35 de încăperi la etajele I şi II. Imobilul, înălţat în 1885-1887 de către antreprenorul Maetz Frigyes, este evaluat la 6,31 milioane de euro.

 

Primăria Cluj-Napoca are sediul în fostul Palat al Prefecturii Comitatului Cluj, care ar putea fi vândut, potrivit preţurilor de pe piaţă, cu 5,71 milioane de euro, deşi valoarea de inventar, vehiculată de reprezentanţii municipalităţii, este de 2,53 milioane de euro. Cu o suprafaţă de 2.850 mp şi cu o curte de 151 mp, clădirea a fost construită în 1896-1897, fiind cea mai importantă investiţie guvernamentală din domeniul administrativ realizată în oraş la acea vreme.

 

 Din punct de vedere compoziţional, se remarcă schema în formă de L, iar elementele principale constau din două corpuri: cel mai lung (71,56 m) amplasat pe str. P. Maior, iar al doilea (47,06 m) pe str. Moţilor. Limbajul decorativ trebuia să aibă o semnificaţie oficial sobră, iar alegerea stilului eclectic de factură neobarocă susţine foarte bine mesajul simbolic al clădirii. Palatul Regionalei s-a ridicat în 1890-1891, clădirea în L având o suprafaţă de 1.360 mp. Construcţia a fost realizată pe terenul contelui György Bánffy, cu faţade având elemente decorative de factură neorenascentistă. Preţ estimativ: 2,04 milioane de euro.

 

Ansamblul urban al celor patru palate s-a încadrat în tendinţa generală de dezvoltare a oraşului în zona pericentrală, constituind o poartă de intrare în centrul istoric pentru cei care veneau dinspre gară. Sub aspect funcţional, respectau formula imobilelor de raport, având parterul ocupat de spaţii comerciale, iar la etaje, de locuinţe.

 

Palatul Berde (str. Horea nr. 1), construcţie în stil secession, ar valora 1,65 milioane de euro, având o suprafaţă utilă de 1.184 mp. Imobilul este, momentan, în proces de revendicare. Palatul Elian (str. Horea nr. 2) ar fi evaluat la 2,38 milioane de euro, ocupă o suprafaţă utilă de 1707, 13 mp şi se află în proprietatea statului. Palatul Szeki (str. Regele Ferdinand nr. 37), edificat în 1893 pe malul Someşului în stil neogotic, ar putea fi vândut la 2,13 milioane de euro. Acesta ocupă o suprafaţă de 1.526 mp.

 

Preţuri de piaţă

 

1. Palatul de Justiţie              11.395 mp      17,10 mil. euro

2. Palatul Banffy                      2.479 mp        9,90 mil. euro

3. Hotelul Continental            6.689 mp        8,00 mil. euro

4. Palatul Arhiepiscopiei        4.700 mp        7,05 mil. euro

5. Palatul de Finanţe        4.212 mp        6,31 mil. euro

6. Palatul Prefecturii              2.850 mp        2,53 mil. euro

7. Palatul Elian                        1.707 mp        2,38 mil. euro

8. Palatul Szeki                        1.526 mp        2,13 mil. euro

9. Palatul Regionalei               1.360 mp        2,04 mil. euro

10. Palatul Berde                     1.184 mp        1,65 mil. euro

 

 

Patricia FEDORENCO

 



 

 

 

Comenteaza