Hotelierii locali au scumpit tarifele. Ce preţuri practică acum

Hotelierii locali au scumpit tarifele. Ce preţuri practică acum
Toţi indicatorii de performanţă, printre care gradul de ocupare, tariful mediu, venitul mediu pe camera disponibilă (revpar) pentru hotelurile din Bucureşti (afiliate şi neafiliate) şi pentru cele din ţară afiliate la un brand internaţional au crescut, potrivit datelor companiei de consultanţă hotelieră Fivestar Hospitality.

În perioada ianuarie - iulie, indicatorii de performanţă, gradul de ocupare, tariful mediu, revpar pentru hotelurile în piaţă luate în calcul de sistemul de statistici au o evoluţie pozitivă. Creşterea revpar pentru hotelurile afiliate din afara capitalei, în 2017 faţă de 2016, este de 12,5%, faţă de hotelurile din Bucureşti, pentru care revpar a crescut cu doar 6%.

Datele provin dintr-o prelucrare Fivestar Hospitality a datelor pe România de la compania STR.
Privind la aceleaşi prime şapte luni ale acestui an, hotelurile din Bucureşti au fost ocupate în proporţie de 72,1%, iar cele afiliate din restul ţării, de 63,8%. Tariful mediu s-a majorat la 76,7 euro în Bucureşti şi la 51,7 euro în afara capitalei.
 
În privinţa ultimilor ani compleţi, gradul de ocupare în Bucureşti a fost 71% faţă de 68% în 2015 în comparaţie cu situaţia din afara capitalei, unde 2015 a adus 56%, iar 2016, 61%. Tariful mediu în Bucureşti a fost 76 de euro în 2016 şi 73 de euro în 2015, în timp ce în afara capitalei era de 50 de euro în 2016 şi 52 de euro în 2015.
 
Revpar în Bucureşti a fost de 54 de euro în 2016 şi de 50 de euro în 2015, în timp ce în restul ţării era de 30 de euro în 2016 şi 2015. Datele au fost colectate de la un eşantion de 1.924 camere în hotelurile de lanţ din afara capitalei şi de 4.905 camere relevante din Bucureşti (unităţi turistice afiliate şi neafiliate). 
 
„Aceste date pozitive încurajează investitorii români, dar şi multe entităţi din străinătate să acţioneze ferm pentru intrarea pe piaţa din România. Sunt sigur că foarte curând vom auzi despre tranzacţii semnificative cu active hoteliere”, apreciază Alexandru-Sorin Ionescu, fondator al Fivestar Hospitality.

Comenteaza