Leonardo şi Aboriginal îşi închid magazinele
- Scris de Ziua de Cluj
- 15 Iul 2010, 21:04
- Economie
- Ascultă știrea

Retailerul de încălţăminte şi marochinărie Leonardo a renunţat la spaţiul de pe Memorandumului. Aboriginal a închis atât unitatea pe care o deţinea în centru, cât şi pe cea din Sigma Shopping Center, renunţând la piaţa clujeană.
Săptămâna trecută, angajaţii duceau ultimele cutii din magazinul Leonardo, eliberând spaţiul de pe Memorandumului. în centru mai rămân unitatea din cadrul complexului comercial Central, unde Leonardo ocupă suprafaţa aferentă noului corp de la etajul trei şi cea care încă funcţionează cu front la Bd. Regele Ferdinand, care “probabil rămâne”, după cum spun angajaţii magazinului. Reprezentanţii de la Oradea ai societăţii, unde Leonardo îşi are sediul central, au declarat că unica persoană care poate da informaţii se află în concediu, aşa că nu pot oferi detalii privind închiderile de magazine programate la Cluj.
Lanţul s-a instalat şi în marile centre comerciale de la Cluj, Polus Center şi Iulius Mall, dar şi în Winmarkt Someş din Mănăştur (Big). Leonardo a închis, în primul semestru, 30 de magazine dintre cele 175 din ţară, deoarece erau neprofitabile, şi a disponibilizat mai mult de 500 de persoane, potrivit presei centrale. în cursul acestui an ar putea fi închise alte 20 de magazine. La Cluj, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă nu a primit deocamdată nicio notificare privind posibile disponibilizări, spune Daniel Don, directorul instituţiei.
Aboriginal, lanţ comercial de modă şi accesorii, a deschis un magazin în Piaţa Unirii şi altul în Sigma Shopping Center din Zorilor. Unitatea din centrul Clujului a fost închisă acum câteva luni şi înlocuită de o cafenea. Aboriginal nu se mai regăseşte nici pe lista de chiriaşi din Sigma. Lanţul cu sediul în Ungaria şi-a deschis magazine în Bucureşti, Arad, Oradea, Braşov, Timişoara şi Cluj-Napoca. De asemenea, Kenvelo şi-a închis atât unitatea de pe Bd. Eroilor, cât şi pe cea de pe Bd. Regele Ferdinand, specializată în articole pentru copii.
Lanţurile comerciale care au anunţat că vor să se extindă la Cluj întârzie să prezinte planuri concrete. Retailerul olandez de îmbrăcăminte C&A, unul dintre cei mai importanţi jucători de pe acest segment din Europa, a anunţat că este în căutarea unui spaţiu de 2.000 mp pentru deschiderea primului său magazin în oraş. “Clujul este încă pe lista noastră pentru România, dar, din cauza evoluţiei din întreaga piaţă, nu avem planuri precise pentru 2010 şi anii următori”, a transmis Herbert Asamer, responsabil de comunicare pentru Europa Centrală şi de Est.
Chirii micşorate în lipsă de clienţi
în lipsă de clienţi şi din cauza dificultăţilor din piaţă, chiriile au ajuns, în zona centrală, de la 50-70 de euro-mp în 2007-2008, la 20-40 de euro/mp, în funcţie de poziţionare, suprafaţă şi front la stradă. Cu toate acestea, magazinele continuă să se retragă din centrul oraşului.
“A devenit o tendinţă ca magazinele de modă să se mute în malluri, iar aici apar cafenele, restaurante, bănci şi fast-fooduri. Centrul se orientează spre astfel de servicii”, explică Georgiana Man, director de marketing la Nobila Casa.