Program de practică la 25 de companii pentru studenţii din Cluj

Program de practică la 25 de companii pentru studenţii din Cluj
Adaugă ZCJ.ro ca sursă preferată în Google

1.200 de studenţi s-au înscris în programul de practică la 25 de companii clujene organizat de Fundaţia Danis pentru Dezvoltare Managerială şi Asociaţia Studenţilor de la Business (ASB). Printre aceştia se numără cei de la Universitatea Babeş-Bolyai, Universitatea Tehnică sau Universitatea de Artă şi Design.

 

După o selecţie riguroasă şi după desfăşurarea mai multor cursuri de pregătire, studenţilor li s-au precizat aşteptărilor companiilor. “Evaluările realizate la final de stagii au arătat că lucrul efectiv într-un departament, sub îndrumarea unui profesionist, poate aduce beneficii concrete atât studenţilor, cât şi firmelor. La cele patru ediţii de până acum au participat peste 1.200 de studenţi”, a declarat Cordelia Bădescu, director executiv al Danis. Programul de lucru pentru un student a fost de trei-patru ore/zi, însă mulţi au preferat să preia programul unui angajat, care poate depăşi opt ore.

 

“Una e să îţi explice un profesor care citeşte din cărţi şi alta e să îţi explice un om cu experienţă în domeniu. Am participat la şedinţe ca şi cum aş fi făcut parte din echipa de angajaţi. Cerinţele subiectelor primite nu se compară cu cele de la facultate. Este important ca înainte să îţi alegi un job să vezi dacă ţi se potriveşte, dacă se pliază pe profilul tău psihologic şi dacă poţi sau nu să te adaptezi. De curând am dat un test de copywriter ca să lucrez şi aştept rezultatul”, susţine Iulia, studentă care a lucrat în cadrul agenţiei de publicitate Vitrina. ”Toate persoanele care vin astfel la noi intră în baza de date şi sunt chemate la interviuri când apare un post liber.

 

 Trei ne-au devenit colegi. Nu putem să-i angajăm pe toţi, deşi ne dăm seama că foarte mulţi sunt de viitor, dar îi încurajăm să-şi găsească locul potrivit în această industrie”, susţine Renate Roca Rozenberg, PR director la Vitrina. în perioada 27 octombrie-12 decembrie, Danis şi ASB vor lansa la Cluj a cincea ediţie a programului. Acesta implică 25 de companii din Cluj unde studenţii pot să facă practica, fără pretenţii de plată din partea agenţilor economici.

 

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .