Proiecte de Cluj oferite la Madrid dezvoltatorilor strãini

Proiecte de Cluj oferite la Madrid dezvoltatorilor strãini

Românii din Spania şi dezvoltatorii strãini vor sã investeascã pe piaţa imobiliarã din ţara noastrã. Evoluţia din ultimii ani de pe piaţa clujeanã îi determinã pe dezvoltatori sã se orienteze mai degrabã înspre alte oraşe din ţarã.

 

“Proiectele din Cluj au fost bine primite, dar interesul a scãzut faţã de anul trecut. Clujul este vãzut ca o piaţã unde creşterile au fost foarte mari, se ştie cã proiectele importante au fost demarate şi investitorii preferã sã analizeze alte locaţii. Bucureştiul şi Clujul au scãzut în importanţã pentru investitori”, a observat Corina Muntean de la Edil Real Estate, una dintre companiile clujene participante sãptãmâna trecutã la târgul SIMA din Spania.

Dacã în anii trecuţi rezidenţialul era vedeta incontestabilã a pieţei, investitorii au arãtat de aceastã datã interes şi pentru celelalte segmente – birouri, parcuri comerciale şi industriale.

 “Companiile engleze, în special fondurile de investiţii, sunt foarte interesate de piaţa din România. Dupã construcţiile din Spania şi scãderea pieţelor din Statele Unite ale Americii şi Marea Britanie, englezii îşi îndreaptã atenţia şi spre Europa de Est. Investitorii englezi lucreazã în principal în grupuri de investiţii, acţioneazã masiv şi rapid, cautã proiecte mari, demarate, dar cu finalizare pe termen lung”, explicã Muntean.

 

Adunare de proiecte în Spania

 

Edil a participat la târgul din Spania cu proiecte din Cluj, Sibiu, Bistriţa şi Bucureşti. Printre cele din Cluj s-au numãrat Central Park Residence din cartierul Plopilor, proiectul Tower cu blocuri-turn de 18 etaje de pe Calea Floreşti şi ansamblul de peste 1.000 de locuinţe Bonjour din cartierul Bunã Ziua, proiect dezvoltat de companiile Mao Imobiliare şi Elite Grup.

De asemenea, Impact Developer & Contractor a prezentat viitorul cartier din Dealul Lomb. Mai multe proiecte rezidenţiale dezvoltate la Cluj au fost propuse unor potenţiali investitori la târgul Salon Inmobiliario Internacional de Madrid (SIMA). Târgul imobiliar SIMA, desfãşurat în perioada 8-12 aprilie la Madrid, a adunat expozanţi din piaţa internaţionalã, dezvoltatori, constructori, instituţii bancare şi agenţii imobiliare, furnizori de servicii arhitecturale, reprezentanţi ai administraţiei publice.

 Anul trecut, SIMA a înregistrat 159.827 de vizitatori, 801 expozanţi, pe o suprafaţã de 56.851 mp, în şase pavilioane, şi a beneficiat de participarea a 61 de ţãri.

Comenteaza