S-a vândut hotelul Athos

S-a vândut hotelul Athos
Hotelul de patru stele Athos, situat pe strada Becaş, a intrat în proprietatea omului de afaceri Ioan Nistor Poienaru. Suma totală vehiculată pentru tranzacţie este de 2 milioane de euro, din care 500.000 de euro cash, iar restul în compensare cu combustibil comercializat de una dintre societăţile lui Ioan Nistor Poienaru către parcul auto al fostului proprietar, conform informaţiilor ZIUA de Cluj.

“Hotelul s-a vândut. După cunoştinţele mele, aceasta este persoana care l-a cumpărat. Athos este un hotel de patru stele cu parcare mare, cu terasă, care poate avea un viitor bun, cu condiţia ca managementul să fie corespunzător. Conducerea unităţii s-a orientat către turismul de afaceri şi către grupuri.

Preferinţele clienţilor sunt diferite: unora le place hotelul fiindcă este în afara oraşului, alţii spun că acolo e prea mare traficul. Pentru un asemenea hotel, un grad de ocupare mulţumitor ar fi de 60-70%”, susţine Radu Morariu, director general al agenţiei de turism Eximtur Cluj.

 

La orizont: Hilton şi Ramada

 

“în Cluj este nevoie mai ales de hoteluri cu trei stele, de 110-200 de camere, gen Ibis sau Napoca, dar cu dotări şi cu servicii corespunzătoare. Mai avem un hotel de patru stele, City Plaza, care va deveni mare după extindere şi unul discutabil de cinci stele, Opera Plaza, unde s-au produs totuşi unele schimbări.

 Se pare că vor mai apărea Hilton la viitorul Atrium Center, pe Bulevardul 21 Decembrie, şi Ramada în Parcul Industrial Tetarom. Ar mai fi nevoie de un hotel exclusivist, cum e Carol în Bucureşti, cu 18 camere, care să poată fi închiriat cu 20.000 de euro şi care să poată satisface şi cerinţele unei cântăreţe precum Beyonce”, crede Morariu.

“Nu am ce să spun. Oricum pui întrebări şi scrii altceva!”, a răspuns repezit Poienaru.

 

Orientat către business şi grupuri      

 

“Ştim că la Athos s-a schimbat proprietarul. Aşteptăm ca acesta să vină şi să modificăm şi documentele de clasificare. Nu se pune problema unei reclasificări a hotelului, ci numai de nişte formalităţi. Oricum, trebuie să ne convingem că serviciile de la hotel corespund cu această clasificare.

Este un hotel frumos, are un design drăguţ. Unitatea s-a orientat către segmentul de business, ca şi alte hoteluri de acest gen”, ne-a declarat Radu Mihalca, inspector şef în Ministerul pentru întreprinderi Mici şi Mijlocii, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale.

 “Mai este nevoie de multe hoteluri în Cluj, în special pe segmentul de trei stele. Clujul se află într-o continuă dezvoltare, apar multe companii noi, iar până cei de acolo se stabilesc într-un sediu trebuie să stea undeva. Dacă vă faceţi acum un hotel, sigur aveţi succes!”, crede Mihalca.   

 

Un apartament costă 100 de euro

 

“în perioada 1 octombrie 2007 - 1 martie 2008 nu putem da curs cererilor de rezervare pentru o noapte de cazare. Vă mulţumim de înţelegere!”, a anunţat agenţia All Seasons.

Athos s-a deschis în primăvara lui 2005 şi are o capacitate de cazare de 48 de locuri. Hotelul dispune de 21 de camere în regim single sau double şi de trei apartamente de două persoane. Spaţiile de cazare dispun de TV şi cablu tv, telefon, acces Internet, minibar, aer condiţionat, grupuri sanitare cu duş sau cadă, uscătoare de păr, iar unele au balcon.

Preţurile practicate prin All Seasons sunt 220 de lei pentru o cameră single, 252 de lei pentru double şi 357 de lei la apartamente. Unitatea mai dispune de un restaurant de 100 de locuri, de un salon de protocol de 24 de locuri, de o sală de conferinţe de 30 de locuri şi de o parcare de 24 de locuri.

 

Om de afaceri controversat

 

Ioan Nistor Poienaru, cunoscut ca Ţucu Poienaru, a debutat în afaceri în 1992, în comerţul cu aparate de uz casnic, derulat prin societatea Ronor. Doi ani mai târziu înfiinţează firma de birotică şi papetărie Roxer, iar peste alţi doi ani creează M&M Oil, cu care comercializează combustibil de la Petrobrazi şi Oneşti.

 în 2000 lansează, prin Group Press Transilvania Media, cotidianul regional Transilvania Jurnal, care dă faliment ulterior. Este membru fondator al Băncii Transilvania şi al subsidiarei sale BT Leasing, la care deţinea 14%, la fel ca Titus Nicoară, Constantin Jeican, Horea Uioreanu, Iosif Pop şi Marius Ciurchea. Mai deţine părţi sociale la Imobil Center, Rino, Cleopatra SRL, Transilvania Consult.

Comenteaza