Doar angajatorii din Dej, nevoiţi să ia măsuri speciale anti-caniculă
- Scris de Ovidiu Cornea
- 09 Aug 2010, 20:33
- Economie
- Ascultă știrea

DISTRIBUIE
În această vară, la nivelul judeţului Cluj, doar în zona localităţii Dej angajatorii au fost nevoiţi să ia măsuri speciale pentru angajaţi, constând în asigurarea a cel puţin doi litri de apă pentru fiecare angajat şi a alternării muncii cu repausul, conform reprezentanţilor Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Cluj.
“La Cluj-Napoca nu sunt deocamdată astfel de prognoze, doar pentru Dej au fost prognoze care au impus măsuri din partea angajatorilor. INMH-ul ne anunţă în momentul în care, conform datelor lor, temperaturile pot depăşi timp de două zile consecutive temperatura de 37 de grade Celsius sau indicele termic de 80. Din punct de vedere legal, acestea sunt situaţiile când angajatorii trebuie să ia măsuri speciale”, a precizat directorul coordonator al ITM Cluj, Emilian Roşca.
Acesta a specificat că în Cluj-Napoca doar în vara anului trecut au fost necesare controale cu privire la măsurile pe timp de caniculă, majoritatea angajatorilor respectând prevederile legale, însă au fost acordate şi anumite sancţiuni: “Noi anunţăm controalele dinainte, prin comunicat de presă. Dorim ca angajatorii să respecte ceea ce este prevăzut în caz de caniculă, nu neapărat să îi sancţionăm”, a mai punctat Roşca.
Ministerul Sănătăţii a solicitat astăzi angajatorilor să îşi readapteze programul de lucru în caz de temperatură caniculară, în special în cazul angajaţilor care lucrează în aer liber, în spaţii aglomerate sau închise, potrivit agenţiei de ştiri Mediafax.
Vinerea, respectiv sâmbăta trecută, doi muncitori din judeţul Constanţa au decedat, după ce li s-a făcut rău, pe fondul căldurii, iar ITM Constanţa a deschis anchete în ambele cazuri, conform aceleiaşi surse.
Vezi aici ce trebuie să facă angajatorii în caz de caniculă.

Comenteaza