Drepturile de autor: există un termen, dar nicio regulă

Drepturile de autor: există un termen, dar nicio regulă
Până în 25 august, cei plătiţi fie în acest mod, fie ca persoane fizice autorizate ar trebui să achite cotizaţii sociale. Nimeni nu ştie cum.
August va fi prima lună de cotizaţii sociale pentru cei care au venituri regulate din drepturi de autor (DA) şi pentru persoanele fizice autorizate (PFA). Nici instituţiile statului, nici cei ce vor cotiza nu ştiu cum se va proceda.

Toate persoanele care realizează venituri din activităţi dependente, chiar dacă sunt dobândite pe baza drepturilor de proprietate intelectuală sau prin PFA, trebuie să cotizeze din iulie la bugetul de stat, ca orice angajat. Acest lucru înseamnă, într-o primă fază, modificarea tuturor contractelor, dar autorităţile nu sunt în măsură să ofere indicaţii. “Este vorba de Legea nr. 791/2010, dar nici noi nu ştim încă în ce mod se aplică. În lege se spune că drepturile de autor nu pot fi considerate activităţi dependente. Şi la noi vin multe persoane şi ne întreabă, dar nu ştim mai mult decât este trecut acolo. Formulaţi o cerere în scris. Şi noi am formulat către Ministerul Finanţelor, dar nu am primit răspuns”, declară reprezentanţii Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Cluj.

“În cazul în care nu se respectă legea, se intră sub incidenţa ei şi se vor aplica sancţiuni”, spun angajaţii DGFP. Jurnaliştii, actorii, PFA vor trebui să contribuie până la 25 august cu 10,5% din venitul net la Casa Judeţeană de Pensii (CJP), cu 0,5% la şomaj şi cu 5,5% la Casa de Asigurări de Sănătate (CAS). “Aşteptăm mai multe detalii despre acest subiect pe sfârşitul săptămânii viitoare. Toate persoanele care realizează astfel de venituri vor trebui să contribuie până la 25 august cu 10,5% din venitul net. S-ar putea să fie o perioadă mai agitată, mai aglomerată, se modifică toate datele, va trebui schimbat şi programul”, susţine Maria Antoci, director al CJP Cluj.

Contribuţiile la CAS Cluj vor mai tăia 5,5% din venitul acestor categorii. Totuşi, calitatea de asigurat nu se obţine din prima lună de contribuţii, ci după cinci ani. “Obligaţia noastră este de a verifica ultimii cinci ani de cotizaţii. Dacă beneficiarul a avut contribuţii în această perioadă corespunzătoare cu venitul realizat, atunci este asigurat. Dacă nu, va trebui să plătească din urmă o cotă de 5,5% din venitul realizat, în funcţie de veniturile declarate la Finanţe”, afirmă Crina Grozav, purtător de cuvânt al CAS. Până la 25 august vor trebui achitate şi contribuţiile la fondul pentru şomaj. “Ministerul încă nu a publicat normele specifice de aplicare a acestei legi. Va fi un model de formular care se va completa de către toţi beneficiarii DA. Cei care vor cotiza vor putea solicita, dacă va fi cazul, indemnizaţie de şomaj dacă vor avea cel puţin un an de cotizaţie”, declară Daniel Don, director al Agenţiei Judeţene pentru Ocupare a Forţei de Muncă.

În incertitudine se află investitorii din industria informatică (IT), vânzări sau mass-media, care îşi plătesc angajaţii pe DA, PFA, eventual Carte de muncă. Cei mai mulţi nu ştiu care este soluţia optimă şi vin cu propuneri. “Ni s-a propus fie doar plata pe PFA, fie doar Carte de muncă. Nu a acceptat nimeni PFA, aşa că au fost trecute toate contractele pe cartea de muncă”, spune Ovidiu, angajat al unei companii IT. Calculele arată că pe DA vor rămâne contribuţii mai mici decât pe cartea de muncă. La un salariu complet (costul total al angajatorului cu salariatul) de 1.000 de lei, pe carte de muncă, angajatul are un salariu în mână de 584 de lei. Acest lucru înseamnă că nivelul contribuţiilor la bugetul de stat este de peste 42%. În cazul DA, beneficiarul rămâne cu 761 de lei, după plata contribuţilor de 24%.



Etichete
Comenteaza