Băncile se bat pentru economiile clujenilor

Băncile se bat pentru economiile clujenilor
Cele mai multe instituţii bancare au majorat dobânzile la depozite. În schimb, restanţele la credite în judeţul Cluj au ajuns la aproape o jumătate de miliard de lei.
Dacă în privinţa creditării băncile se arată în continuare reticente, lansând cel mult produse de refinanţare pentru clienţii care au început să întâmpine dificultăţi financiare, pe partea de depozite ele au dezlănţuit un adevărat război. Instituţiile financiare se întrec în dobânzi şi promoţii care de care mai atractive.

Piaţa bancară din România a stat în iulie sub semnul a două decizii luate la nivelul guvernului. Prima s-a referit la eliminarea comisionului de rambursare a creditelor, în cazul celor cu dobândă variabilă, respectiv la plafonarea acestuia la 1% pentru creditele cu dobândă fixă. A doua măsură, ce a avut consecinţe imediate pe piaţă, a fost cea legată de impozitarea câştigurilor din dobânzi.

Potrivit specialiştilor, decizia de impozitare a câştigurilor bancare a dat multe bătăi de cap celor din sistem. “În lipsa normelor metodologice de aplicare a Codului fiscal, în primă instanţă băncile au impozitat dobânzile pentru produsele de economisire cu scadenţe la începutul lunii, la întreaga lor valoare. La o săptămână de la introducerea impozitului, Ministerul Finanţelor Publice a revenit asupra modului de impozitare a dobânzilor şi a permis băncilor ca baza de calcul să fie constituită doar din câştigurile aferente perioadei de la 1 iulie până la scadenţă”, spune Diana Ţăruş, analist FinZoom.

În acest context, băncile s-au concentrat pe alinierea produselor la noile norme decise de executiv, iar soluţiile găsite au mers cu precădere spre majorarea dobânzilor la depozite. În ceea ce priveşte dobânzile la credite, statisticile realizate de portalul specializat Finzoom arată că tendinţa de scădere s-a diminuat considerabil. “Indexurile FinZoom calculate pentru creditele ipotecare/imobiliare şi pentru cele de nevoi personale cu ipotecă au valori mai scăzute decât în lunile precedente. Noile valori sunt rezultatul faptului că bănci importante de pe piaţă au considerat oportună diminuarea costurilor (şi, implicit, a dobânzii anuale efective), în timp ce altele au operat majorări mai mult sau mai puţin semnificative”, mai spune Diana Ţăruş.

Încă din prima zi a lunii trecute, CEC Bank a majorat dobânzile bonificate pentru depozitele la termen formate pe durate de peste o lună. Dobânzile la produsele în lei au crescut cu până la 1,04 puncte procentuale, ajungând la 7,54%, iar cele la euro cu 0,44 puncte procentuale şi au ajuns la 3,19%. La Carpatica, dobânzile la euro au fost majorate până la 4%, iar cele la dolari, până la 3,25%. BCR a lansat în iulie două depozite promoţionale, unul pe termen de trei luni, cu o dobândă de 7,5% şi unul pe şase luni, în euro sau dolari, cu dobânzi de 3%, respectiv 2,5%. Aceste produse vor fi disponibile până la sfârşitul lui august. În paralel, banca a majorat dobânzile la depozitele standard în euro şi dolari. Banca Românească a ridicat dobânzile la depozitele la termen şi a lansat un nou produs, ce poate fi constituit pe patru luni, cu dobânzi ce ajung la 7,9% la lei şi 4% la euro. RBS Bank România s-a aliniat tendinţei de pe piaţă, majorând dobânda bonificată la depozitele în lei de la 6,75% la 6,8%.

Restanţele localnicilor s-au dublat

Totuşi, ofertele avantajoase la depozite îi găsesc pe majoritatea clujenilor într-un moment dificil. Potrivit Băncii Naţionale, dificultăţile financiare s-au înrăutăţit în ultimele luni. La finalul lunii mai, volumul restanţelor la credite se dublase faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, ajungând la 476 de milioane de lei.
Comenteaza