Aegon SA, amendată de Consiliul Concurenţei pentru că ar fi împărţit piaţa pensiilor obligatorii

Aegon SA, amendată de Consiliul Concurenţei pentru că ar fi împărţit piaţa pensiilor obligatorii
Societatea clujeană de administrare a fondului de pensii Aegon SA este una dintre companiile sancţionate de Consiliul Concurenţei, cu o sumă totală de peste 5,2 milioane de lei, şi acuzată că a participat la o înţelegere anticoncurenţială pe piaţa administrării private a fondurilor de pensii obligatorii. În total instituţia a sancţionat 14 societăţi de administrare.

Investigaţia a fost declanşată din oficiu, în decembrie 2007. “Autoritatea de concurenţă a cosntatat existenţa unei înţelegeri având ca obiect împărţirea clienţilor între 14 dintre cei 18 agenţi economici care au intrat pe acestă piaţă nou-creată în anul 2007”, arată reprezentanţii Consiliuliu Concurenţei.

"Este o măsură îndreptată asupra întregii pieţe, având în vedere că au fost sancţionaţi toţi cei 14 operatori care funcţionau în piaţă la momentul respectiv", spune directorul general al Aegon Pensii, Marius Raţiu. El s-a abţinut să comenteze decizia Consiliului Concurenţei, motivând că societatea nu a primit încă niciun document oficial în direcţia sancţionării din partea CC. "E puţin dernajant că mai întâi este făcută conferinţa de presă şi abia apoi primim i noi deciziile. Dar deocamdată nu avem nicio poziţie, aşteptăm să vedem motivaţia şi susţinerea deciziei, capetele de acuzare şi articolele de lege la care suntem încadraţi", a spus Raţiu. El s-a arătat "deranjat" de declaraţia directorului CC, Bogdan Chiriţoiu, care ar fi spus că în sistemul privat de pensii "nimic nu e garantat pentru cetăţean". "Există o lege care garantează drepturile cetăţenilor, e mai sigur decât în sistemul de stat (de pensii-n.red.) în care într-adevăr nimic nu e sigur", a precizat directorul Aegon Pensii.

Consiliul Concurenţei arată că modul în care a avut loc “înţelegerea” se referă la participanţii înregistraţi ca „dubluri” în procedura de aderare iniţială la fondurile de pensii administrate privat, este vorba de persoanele care erau înregistrate în acelaşi timp la două fonduri de pensii. Conform legii astfel de “dubluri” trebuiau raportate la Casa Naţională de Pensii (CNPAS) iar persoanele respective urmau să fie repartizate aleatoriu. Totuşi, “administratorii fondurilor de pensii au realizat o împărţire bilaterală a participanţilor înregistraţi în acelaşi timp la două fonduri de pensii, după regula 50%– 50%”, se arată în ancheta Consiliului Concurenţei.


În acest fel, administratorii fondurilor d e pensii au câştigat un număr mai mare de clienţi şi, implicit, o cotă de piaţă mai mare decât dacă participanţii înregistraţi cu mai multe acte de aderare ar fi fost invalidaţi de către CNPAS şi alocaţi proporţional cu cota de piaţă dobândită de fiecare administrator în condiţii de concurenţă, prin convingerea participanţilor. “În acest fel, a fost diminuată şansa administratorilor cu cote de piaţă mai mici de a li se aloca un număr mai mare de clienţi atât la finalul procesului de aderare iniţială, cât şi pe parcursul aderării continue”, arată instituţia.

Acesta este primul caz al autorităţii de concurenţă din România în care se constată atât încălcarea legislaţiei nationale cât şi încălcarea legislaţiei comunitare. Decizia Consiliului Concurenţei poate fi atacată la Curtea de Apel Bucureşti în termen de 30 de zile.

Aegon a fost amendată de Consiliul Concurenţei cu peste 150.000 de lei în cadrul acestei investigaţii. Compania are sediul în Cluj-Napoca şi a fost fondată în 2007 sub numele BT Aegon, după un joint-venture între compania Aegon şi Banca Transilvania. Ulterior banca şi-a vândut participaţiile.

Vezi aici comunicatul Consiliului Concurenţei
Comenteaza