Ardealul ţine piept crizei la bursa de la Bucureşti
- Scris de Bogdan Vasilescu
- 28 Aug 2010, 00:36
- Economie
- Ascultă știrea

DISTRIBUIE
Mai multe dintre societăţile din Transilvania listate pe piaţa românească de capital au avut o evoluţie pozitivă în primul semestru din 2010.
Banca Transilvania (BT), Teraplast Bistriţa, Transilvania Construcţii sau Azomureş sunt câteva dintre marile companii din zona Ardealului care s-au opus tendinţei generale de scădere a economiei şi au reuşit să obţină rezultate mai bune decât în 2009 în primele şase luni ale acestui an.
Rezultatele pe primul semestru ale companiilor listate la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) relevă faptul că activitatea din aproape toate sectoarele este marcată de recesiune, arată un raport al societăţii de servicii de investiţii financiare Tradeville. Excepţii au existat însă peste tot, iar printre acestea se numără şi companiile din zona Transilvaniei prin rezultatele afişate. Cu toate că sectorul bancar a încheiat primul semestru cu o pierdere de 234 de milioane de lei, comparativ cu profitul net de 90 de milioane de lei realizat în primul semestru al anului trecut, BT a fost una dintre puţinele instituţii de credit care a raportat rezultate pozitive. Banca a anunţat, pe lângă o creştere a venitului net, o majorare de aproape trei ori a profitului net.
Raportul insistă asupra ratingului băncii, reconfirmat de către agenţia Fitch, cu perspectivă stabilă la sfârşitul lunii trecute. Tradeville arată că acest lucru “reflectă deteriorarea calităţii activelor băncii” şi posibilitatea ca “profitabilitatea băncii să fie sub presiune în 2010 din cauza evoluţiilor macroeconomice nefavorabile”. O companie cu o evoluţie bună a fost Transgaz Mediaş. Afacerile transportatorului de gaze naturale au crescut în primul semestru cu 17,7% faţă de aceeaşi perioadă a lui 2009, iar profitul, cu 56%. “Creşterea veniturilor se datorează ajustării tarifelor reglementate pentru serviciile de transport al gazelor naturale începând cu 1 septembrie 2009, precum şi creşterii cantităţii de gaze naturale transportate cu 12,15%”, a explicat analistul Tradeville, Dragoş Darabuţ. Pentru 2010 Transgaz estimează o creştere a cifrei de afaceri cu 16%, iar specialiştii Tradeville spun că acest lucru e realizabil dacă se ţine cont de evoluţia de până acum.
În construcţii volumul lucrărilor a scăzut cu 15,7% faţă de primul semestru al anului trecut. Cel mai afectat sector a fost al construcţiilor noi, unde lucrările s-au contractat cu peste 22%. Per ansamblu, afacerile companiilor din acest domeniu listate la BVB au scăzut în 2010. Au existat două excepţii: Transilvania Construcţii şi Teraplast Bistriţa. “Cele mai bune rezultate au fost obţinute de producătorul de materiale plastice Teraplast, al cărui profit a scăzut în semestrul I cu “doar” 8,45% pe fondul creşterii afacerilor cu 19%. În ciuda condiţiilor economice nefavorabile, compania a înregistrat profit datorită unui management eficient al costurilor. Miza societăţii în primele şase luni a fost segmentul de infrastructură, un al doilea obiectiv principal fiind creşterea vânzărilor de produse la export”, a precizat Darabuţ.
Cifra de afaceri a Transilvania Construcţii a crescut cu 43,17% în special pe fondul majorării activităţii în sectorul construcţiilor de montaj. Afacerile estimate pentru 2010 sunt de 60 de milioane de lei, iar investiţiile, de 37 de milioane. Azomureş a reuşit să încheie primul semestru cu o creştere a cifrei de afaceri de 65% şi un profit de 7,2 ori mai mare decât pe întregul an 2009. Această diferenţă faţă de 2009 se explică prin faptul că producătorul de îngrăşăminte s-a confruntat cu dificultăţi majore anul trecut. În ciuda acestor rezultate favorabile obţinute de unele companii, perspectivele rămân incerte pentru a doua jumătate a anului, remarcă raportul Tradeville.
An greu pentru Armătura
Armătura Cluj-Napoca, producător de articole de robinetărie, a încheiat primul semestru cu pierderi de 3,7 milioane de lei, cu 19% mai mari decât în 2009, cu 76% mai mari decât aşteptările. Cifra de afaceri a scăzut cu 25%. La ora actuală, compania are o rată de îndatorare de 76,13%, ca urmare a contractării unui credit de cinci milioane de euro pentru plata datoriilor. Din aprilie titlurile companiei s-au depreciat cu peste 50%.

Comenteaza