Fiscul taie din cheltuielile cu trimiterea somaţiilor
- Scris de Bogdan Vasilescu
- 31 Aug 2010, 00:05
- Economie
- Ascultă știrea

DISTRIBUIE
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a decis să nu mai expedieze somaţii pentru cei care înregistrează datorii mai mici de 10 lei în scopul de a face astfel economii la bugetul propriu.
“În urma analizei costurilor de trimitere a somaţiilor către datornici, am constatat că, în multe cazuri, valoarea de recuperat era mai mică sau apropiată de valoarea de cost a procedurii de emitere şi transmitere a unei somaţii, de circa 4 lei, aceste cheltuieli inutile fiind efectuate de câţiva ani încoace. Odată cu aplicarea dispoziţiilor acestui ordin, vom realiza economii semnificative la bugetul instituţiei”, a declarat Sorin Blejnar, preşedinte al ANAF.
La nivelul întregii ţări, în prima jumătate a acestui an, agenţia a emis nu mai puţin de 4,8 milioane somaţii de plată pentru datorii la stat în valoare de 14,8 miliarde lei, dar s-au recuperat numai 3,8 miliarde lei. Numărul somaţiilor a crescut anul acesta cu 26,4% faţă de perioada similară din 2009, în timp ce valoarea creanţelor corespunzătoare somaţiilor emise a scăzut cu 42,9%. În judeţul Cluj, doar în ultimele două luni au fost trimise 30.000 de somaţii, pentru o valoare totală de 77 de milioane de lei, din care s-au recuperat în jur de 35 de milioane de lei. Conform precizărilor venite de la ANAF, creanţele fiscale restante, mai mici de 10 lei şi aflate în sold la data de 31 decembrie a anului, se vor scădea din evidenţele fiscale în primele şapte zile ale anului următor.
DISTRIBUIE
Comenteaza