Broker SA începe tranzacţiile la Bursa de la Viena
- Scris de Mihai Prodan
- 31 Aug 2010, 18:55
- Economie
- Ascultă știrea

DISTRIBUIE
Compania clujeană de intermediere pe piaţa de capital Broker SA devine de mâine membru autorizat al bursei de la Viena şi participant la sistemul de compensare-decontare al bursei, a anunţat astăzi conducerea Broker SA.
Decizia a fost luată prin rezoluţie de Wiener Börse în 25 august şi devine aplicabilă în 1 septembrie. Conform rezoluţiei emise de Consiliul de Administraţie al Bursei de la Viena, Broker SA este autorizată să tranzacţioneze instrumentele financiare pe platforma bursei vieneze, Xetra, pe toate segmentele de piaţă, cu excepţia derivatelor.
Primele tranzacţii vor putea fi executate doar în prima parte a lunii septembrie, "pentru că trebuie să punem la punct sistemul de infrastructură, potrivit preşedintelui Consiliului de Administraţie al Broker SA, Anton Ionescu. El a adăugat însă că este "extrem de bucuros" pentru faptul că Broker SA a reuşit să intre pe pieţele externe de tranzacţionare şi că a "îndeplinit toate condiţiile impuse la Bursa de la Viena".
DISTRIBUIE
Comenteaza