UZUC Ploieşti creditează Someş Dej cu 1,3 milioane de lei

UZUC Ploieşti creditează Someş Dej cu 1,3 milioane de lei
Producătorul de hârtie Someş Dej (foto), companie din grupul Serviciile Comerciale Române (SCR) controlat de omul de afaceri clujean Ştefan Vuza, a împrumutat 1,3 milioane de lei de la UZUC Ploieşti.
Contractul de împrumut a fost semnat în 15 septembrie, iar suma va trebui returnată la 28 februarie 2011, cu o dobândă cu 1% peste cea de referinţă a Băncii Naţionale. Conducerea SCR a decis să se retragă din afacerile cu celuloză şi hârtie pe care le desfăşoară prin intermediul combinatului din Dej şi să cedeze pachetul majoritar de acţiuni către un partener strategic, cu care se află în negocieri de câteva luni. Investitorul respectiv este holdingul chinez AVIC International, conform informaţiilor ZIUA de CLUJ. Noul întreprinzător ar urma să investească în companie 100 de milioane de euro, aşa încât capacitatea de producţie ar urca de la 70.000 la 350.000 de tone pe an.

În contextul cedării pachetului majoritar de acţiuni, a fost declanşată o majorare de capital social al societăţii, de 25 de milioane de euro, ce urmează să fie încheiată în decembrie şi cu ajutorul căreia noul investitor va achita datoriile, iar SCR va rămâne doar acţionar minoritar, a specificat Mircea Popescu, preşedinte executiv al grupului. SCR este împărţit în mai multe divizii: chimică, celuloză şi hârtie, utilaje speciale, textile, constructoare de maşini, cele mai importante societăţi fiind UZUC Ploieşti, Chimcomplex Borzeşti, Someş Dej, Caromet Caransebeş, Iaşitex Iaşi, Nova Textile Bumbac, Sinterom Cluj-Napoca, Contactoare Buzău. Producătorul de celuloză şi hârtie a avut în 2009 o pierdere de 9,05 milioane de lei. Societatea mai are doar 200 de angajaţi.

Comenteaza