“Ori investeşti în angajaţi, ori îi schimbi”

“Ori investeşti în angajaţi, ori îi schimbi”
Dan Ionescu, director al companiei de consultanţă Danis Cluj, afirmă că managerii locali trebuie să aloce resurse pentru pregătirea personalului.
Comunicarea dintre angajaţi şi management este una dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă firmele româneşti, însă doar 30% dintre marile companii caută să depăşească această problemă. Restul o ignoră sau copiază soluţiile altora, susţine Dan Ionescu, director executiv al companiei de consultanţă Danis Consulting.

De ce este nevoie de servicii de dezvoltare managerială?
Majoritatea firmelor trăiesc într-un mediu şi sunt mai mult sau mai puţin bune. Ceea ce încercăm noi să facem este să ajutăm firmele să devină mai bune. Statistic, am văzut că poţi să faci lucruri mult mai bune cu ajutorul altora.

Ce se poate îmbunătăţi într-o companie?
Partea de cultură organizaţională, construirea unei organizaţii cu toată infrastructura. Valorile organizaţionale există întotdeauna, dar adesea nu sunt cunoscute sau vizibile. Acesta este primul pas: managementul să clarifice valorile organizaţiei. Al doilea pas ar fi acela de a afişa aceste valori pe care ceilalţi oameni nu le cunosc. În al treilea rând, trebuie depuse eforturi pentru ca oamenii să înţeleagă valorile, dar cel mai important lucru este ca în cele din urmă să le pui în practică.

Cum îşi recuperează clienţii investiţia în servicii de consultanţă?
Anumite lucruri pot fi cuantificate. Spre exemplu, sistemele care să ducă la creşterea cotei de piaţă, a vânzărilor, se pot măsura, iar altele nu. Este foarte greu, chiar inutil să te aştepţi ca trainingurile de abilităţi manageriale să aibă rezultate cuantificabile. Sunt atât de mulţi factori de luat în calcul încât nu mai poţi separa exact rezultatele cursului.

În ce se materializează rezultatele?
În dezvoltarea unor oameni. Dintr-un studiu făcut pe parcursul a trei ani am aflat că managerii din România sunt nemulţumiţi de calitatea profesională a angajaţilor. Cu toate acestea, 45% din manageri sunt de părere că investiţia pe termen lung în pregătirea angajaţilor nu poate dezvolta firma. Dacă eşti nemulţumit de oameni, atunci investeşte în pregătirea lor. Dacă nu fac faţă, schimbă-i. Dar să fii şi nemulţumit şi nici să nu investeşti este greşit. În acest loc trebuie lucrat, astfel încât dezvoltarea oamenilor să nu fie numai o lozincă frumoasă, ci o realitate.

Cu ce contradicţii se confruntă firmele noastre?
Din cercetările noastre pe întreaga ţară am văzut că în România a durat de la unu la doi ani până când firmele au reacţionat la situaţia de criză. Au văzut că este criză, dar şi-au propus să aştepte. Un antreprenor excelent ar începe de a doua zi să facă ceva, nu ar sta doi ani până când observă că este criză. 80% dintre manageri spun că schimbarea este ceva uzual, cu care sunt obişnuiţi. Pe de altă parte, în clasamentul european România este pe ultimul loc tocmai la schimbarea organizaţiilor. Problema aceasta de percepţie a managerilor îi afectează, din păcate, pe angajaţi. Ei sunt primii care suferă.

Care este cea mai mare problemă a managerilor clujeni?
Am văzut un spectru foarte larg de manageri. Trăsătura comună este aceea că managerii nu ascultă alte păreri. Abilitatea de a-i asculta şi pe alţii nu este încă suficient de dezvoltată. De jos în sus nu există comunicare în firme. În general, există un potenţial imens care nu este exploatat.

Cum stau firmele din Cluj la comunicare internă şi organizare?
În zona Sibiului am văzut foarte multă rigoare germană. În Satu-Mare avem rigoare germană şi maghiară, combinată cu o creativitate românească. În Cluj există o pondere mai mare de creativitate, de imaginaţie faţă de alte zone şi cred că firmele de aici ar putea beneficia de acestea dacă nu le-ar fi frică să dea drumul sacului de idei. Există o reticenţă în a urma ideile fiindcă managerii iau de multe ori lucrurile în stil personal.

Multinaţionalele, cele mai interesate


Compania Danis Consulting are o vechime de 12 ani pe piaţa din România, aceasta fiind specializată în programe de dezvoltare managerială şi organizaţională. Printre companiile asistate de specialiştii de la Danis s-au aflat de-a lungul timpului Electrolux, Holcim, Nisco Invest, Terapia Ranbaxy, Friesland sau Ursus.

Comenteaza