Taxe de acces pe autostrăzile României. Autostrada Transilvania mai aşteaptă
- Scris de Ovidiu Cornea
- 25 Oct 2010, 00:26
- Economie
- Ascultă știrea

DISTRIBUIE
Până nu va ajunge la cel puţin 100 de kilometri finalizaţi, accesul pe Autostrada Transilvania (foto) nu va fi taxat, în condiţiile în care proiectul a fost finanţat până acum de la bugetul de stat, conform reprezentanţilor Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP).
În schimb, secţiunile de autostradă interne care vor primi bani europeni ar urma să fie taxate.
“Nu s-a discutat problema taxării pe Autostrada Transilvania. Incluzând porţiunea Turda-Câmpia Turzii, pe care sperăm să o dăm în folosinţă în noiembrie, şi bretelele de acces, vorbim de 60 de kilometri de autostradă. Beneficiile aduse de aceşti kilometri vizează facilitarea traficului rutier în zonele Turda, Câmpia Turzii, Cluj-Napoca, siguranţa circulaţiei şi scurtarea duratei de tranzit”, a precizat Ioan Pantelimon, director al DRDP Cluj. Acesta susţine că este foarte puţin probabil ca Autostrada Transilvania să fie taxată până nu va cumula cel puţin 100 km. Pantelimon a subliniat că, de la darea în folosinţă a primilor 42 km de autostradă, traficul rutier în comuna Floreşti a scăzut cu 2.000 de autovehicule în 24 de ore, în timp ce pe porţiunea Gilău - Câmpia Turzii a magistralei circulă 8-10.000 de maşini.
Pe de altă parte, guvernul a început procedura de introducere a unei taxe pentru utilizarea autostrăzilor interne, conform Mediafax. Aceasta ar urma să fie instituită fiindcă banii alocaţi de la buget sau din veniturile Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) nu sunt suficienţi pentru întreţinerea magistralelor care ar urma să fie construite cu finanţare europeană. “Poate că este vorba doar de proiectele respective (construite cu bani europeni - n. red.). Autostrada Transilvania este finanţată de la buget şi nu s-a pus deocamdată problema aceasta”, a precizat Pantelimon. El a specificat că DRDP s-a încadrat până acum în planul de cheltuieli pentru întreţinerea autostrăzii.
Pe lângă cei 320 km de autostradă existenţi în România, alţi 373 km ar urma să fie realizaţi prin Programul Operaţional Sectorial (POS-T) din cadrul Fondului de Coeziune: secţiunile Nădlac - Arad, Arad - Timişoara, Timişoara - Lugoj -Deva, Orăştie - Sibiu, Cernavodă - Constanţa, respectiv centura ocolitoare a municipiului Constanţa. “O condiţie esenţială pentru finanţarea proiectelor de autostrăzi prin POS-T este asigurarea sumelor pentru operarea şi întreţinerea acestor autostrăzi. Din analizele efectuate de Comisia Europeană a reieşit faptul că fondurile pentru operarea şi întreţinerea autostrăzilor nu pot fi asigurate de la bugetul de stat şi nici din veniturile proprii ale CNADNR”, au declarat surse ministeriale amintite. Acum câteva zile Comisia Europeană a aprobat alocarea sumei de 124,4 milioane de euro pentru Autostrada Timişoara – Arad, care însumează 44,5 km şi include şi centura de ocolire a municipiului Arad.

Comenteaza