Apartamente la ofertă. Din executări silite
- Scris de Kristina Restea
- 13 Ian 2011, 23:35
- Economie
- Ascultă știrea

DISTRIBUIE
Băncile au scos pe piaţă o mulţime de proprietăţi ajunse în această fază din cauza datoriilor. Cum multe nu şi-au găsit cumpărători la licitaţiile deja organizate, au preţurile diminuate.
Printre ofertele afişate de bănci se numără apartamente care costă sub 40.000 de euro, atât în Cluj-Napoca, cât şi în alte oraşe din judeţ. Specialiştii anticipează creşterea ofertelor de imobile executate silit în 2011.
Un apartament de două camere de pe strada Mehedinţi se vinde săptămâna viitoare la licitaţie publică, cu un preţ de pornire de 87.000 de lei, preţ scăzut cu 25% la acest termen, anunţă BRD. “Dacă nu se oferă preţul de pornire al licitaţiei, bunul se va putea vinde şi la cel mai mare preţ oferit, cu condiţia să existe cel puţin doi ofertanţi”, precizează reprezentanţii băncii. Un alt apartament, de două camere, de această dată pe strada Primăverii, are un preţ de pornire de 33.000 de euro. La fel ca în cazul precedent, preţul este scăzut cu 25%. În aceeaşi zonă, un apartament de 3 camere are un preţ de pornire de 52.000 de euro, scăzut cu 25%, conform unui anunţ al BRD. Banca Transilvania (BT) are în lista de apartamente executate silit 10 locuinţe în judeţul Cluj. Un apartament cu o cameră pe str. A. Vaida Voievod are un preţ de 17.000 de euro, iar un altul, situat într-un imobil de trei etaje pe str. Cuza Vodă, costă 31.000 de euro.
Un apartament de două camere dintr-un bloc de pe str. Petuniei, construit în 1964, are un preţ de 47.300 de euro, iar o locuinţă de două camere pe Dorobanţilor costă 48.000 de euro. Apartamentele de trei camere disponibile costă 53.000 de euro (str. Prof . Ciortea), 75.000 de euro (pe Bd. N. Titulescu) sau 72.000 de euro (în Grigorescu). Preţurile pentru locuinţe în afara municipiului Cluj-Napoca coboară chiar sub 30.000 de euro. Un apartament de două camere în Dej are un preţ de 24.700 de euro, unul de trei camere în Turda este anunţat la 28.000 de euro, iar o locuinţă de patru camere din acelaşi oraş costă 30.150 de euro. O garsonieră din Turda, scoasă la licitaţie de Volksbank în februarie, are un preţ de pornire de 14.600 de euro. Cumpărătorii nu se înghesuie deocamdată, ia unele proprietăţi au ajuns la al şaselea termen.
Cu toate acestea, societăţile cu activitate în piaţa imobiliară au sesizat oportunităţile pe care acest segment le poate crea. Spre exemplu, Pitas Imobiliare este una dintre agenţiile de consultanţă care înglobează în oferta generală şi proprietăţi imobiliare ce urmează să fie executate silit. “Dacă până la sfârşitul anului 2010 unele bănci nu au promovat sau nu au anunţat public numărul proprietăţilor imobiliare executate silit, din varii motive impuse de politica acestora, în 2011 se preconizează 200.000 de astfel proprietăţi. Cererea este într-o continuă creştere, încă din primele zile ale anului. La început potenţialii clienţi au avut anumite reţineri în a achiziţiona astfel de proprietăţi imobiliare din cauza procedurilor. Ne-am dat seama că e nevoie de consultanţă. Chiar am reuşit să facem câteva intermedieri de acest gen”, susţine Adrian Dragoş, administrator al Pitas.
Cheia este tot la bănci
Cele mai valoroase proprietăţi vor ieşi pe piaţă în lunile următoare, odată cu relansarea activităţii de finanţare, anticipează specialiştii. “Băncile vor începe cu adevărat executările silite foarte aproape de momentul în care se va relansa activitatea de creditare. Cei care cumpără au nevoie de bani tot de la bancă. Dacă vinzi când nu e finanţare, preţul e foarte jos. E foarte posibil ca din semestrul II să se reia şi creditarea, iar când îşi revine economia vor începe şi băncile să finanţeze”, explică Adrian Crivii, director al companiei de evaluare DARIAN.

Comenteaza