Autogările clujene îşi schimbă faţa

Autogările clujene îşi schimbă faţa
O staţie de transport public în comun cu 20 de peroane va apărea, în curând, în cartierul Mărăşti, iar la Autogara Fany s-au reabilitat sălile de aşteptare şi de bagaje.
Pe piaţa din Cluj se va mai deschide o autogară, pe strada Fabricii. Miza nu o reprezintă neapărat oferirea unor servicii deosebite, cât acoperirea acestui sector, în care oamenii de afaceri văd încă loc suficient de dezvoltare.

Tarifele şi legăturile bune oferite de către unii transportatori rutieri şi degradarea condiţiilor din transportul feroviar de stat dau speranţe societăţilor care administrează autogările din oraş. Pe lângă cele două puncte nodale importante pentru traficul rutier de persoane din Cluj, Autogara Fany şi Autogara Beta, un alt proiect se află pe ultima sută de metri. Compania Sens Vest, care deţine în momentul de faţă o autogară în Turda, pregăteşte pe strada Fabricii inaugurarea unei staţii de două ori mai mare decât unitatea de bază. Situată în vecinătatea tipografiei Garamond, autogara va avea 20 de peroane şi le va pune la dispoziţie călătorilor spaţii moderne de aşteptare şi condiţii civilizate, asigură proprietarii.

“Este o concurenţă acerbă pe această piaţă şi ne străduim să facem faţă acestei situaţii. Clujul este un oraş mare şi sunt convins că un număr de trei-patru autogări ar putea funcţiona”, ne-a declarat Cornel Toma, proprietarul Sens Vest. Construcţia ar urma să fie finalizată la sfârşit de ianuarie, după care unitatea va trebui să obţină licenţa de funcţionare. “În câteva săptămâni sperăm să deschidem. Pare gata, dar mai este încă mult de lucru”, a precizat Toma. Noua unitate ar trebui să deservească atât curse interne, cât şi internaţionale, principalii operatori care o vor folosi fiind cei cu care Sens Vest are deja contracte. Piaţa transportului rutier de persoane din Cluj şi cea a serviciilor adiacente este dominată de compania Fany, care deţine 30 de maşini de transport de persoane şi o autogară de 3.000 mp, situată în vecinătatea Gării Cluj-Napoca.

“Mă bucură faptul că vom avea concurenţă pe această piaţă. E loc suficient şi pentru noi nu este un pericol. Avem cea mai mare şi mai veche autogară din Cluj-Napoca, iar localizarea în apropierea gării este un avantaj foarte mare. Până acum, în Cluj nu s-a pus problema altor autogări. Noi ne străduim să le oferim clienţilor condiţii cât mai bune, să fie un spaţiu curat, liniştit, astfel încât să fie bine pentru toţi călătorii”, spune Ştefan Cadar, administrator al Fany. Cu toate acestea, clienţii autogărilor din oraş nu sunt foarte mulţumiţi de condiţiile oferite. “Zona de aşteptare este bine amenajată, însă împrejurimile şi parcarea de aici nu sunt deloc sigure. Seara este sinistră zona asta, ca şi Gara. Oricum, e mai bine decât cu trenul. Până la Târgu-Mureş fac două ore cu autocarul şi patru cu trenul, nu ştiu însă a cui este vina pentru acest lucru”, declară un călător din Autogara Fany.

Miza anuală: 500.000 de călători

Administratorii Fany au finalizat reamenajarea spaţiilor de aşteptare şi pentru bagaje, iar acum le pun călătorilor la dispoziţie şi acces la internet. În clipa de faţă 60% dintre operatorii de transport care tranzitează Clujul au ca punct de oprire Autogara Fany, susţin reprezentanţii companiei, restul fiind preluat de Autogara Beta, situată în vecinătate. Ultima deserveşte 18 curse interjudeţene, precum şi curse regulate către Spania, Italia, Grecia sau Franţa, printre companiile cu care lucrează numărându-se Dacos, Azur, Normandia, Transmix, Atlassib sau Eurolines. Traficul anual în autogările clujene trece de o jumătate de milion de persoane, conform estimărilor transportatorilor.


Comenteaza