Banca Transilvania: Profit în creştere cu 58% faţă de 2009

Banca Transilvania: Profit în creştere cu 58% faţă de 2009
Banca Transilvania a înregistrat în 2010 un profit net de 97,85 milioane lei, cu 10% mai mic decât estimările iniţiale.
Banca Transilvania a anunţat în această dimineaţă un profit net cu 58% mai mare în 2010 decât în 2009. Potrivit informaţiilor oferite de către instituţia de credit din Cluj, principalii factori care au determinat acest avans important au fost veniturile realizate din dobânzi, controlul costurilor, dar şi produsele adaptate condiţiilor de criză, destinate atât firmelor, cât şi persoanelor fizice. Astfel, profitul net al băncii a ajuns în 2010 la 97,85 milioane lei, cu 10% mai mic decât estimările iniţiale. Profitul brut a fost de 135 de milioane lei, în condiţiile în care în 2009 acesta era de 86 milioane lei.

"În anul 2010 ne-am focusat pe dezvoltarea sănătoasă a băncii. A fost un an dificil, însă, cu toate acestea, BT a urcat în sistemul bancar românesc. Am ajuns la 1,5 milioane de clienţi activi şi am venit cu un plan responsabil, adaptat acestor vremuri. Am fost atenţi la abordarea corectă a managementului riscului, provizionând chiar mai mult decât este reglementat. Toate activităţile au fost coordonate, astfel încât partea comercială şi prudenţialitatea să fie cât mai bine integrate", a declarat directorul general al băncii, Robert Rekkers.

Conform datelor financiare prezentate de bancă, veniturile operaţionale au ajuns în 2010 la 1,4 miliarde lei, în creştere cu 15% faţă de finalul lui 2009, cheltuielile nete cu provizioanele au fost de 640 milioane de lei. Raportul cost/venituri a fost de 48% (faţă de 55% la sfârşitul lui 2009), iar raportul credite/depozite a coborât de la 0,81 în 2009, la 0,78, ceea ce indică o lichiditate mai bună. Totodată bancă anunţă că nivelul creditelor neperformante a ajuns la 7,73%. Rezultatul operaţional al băncii a crescut şi el în 2010 cu 27%, până la 775 milioane lei.
Comenteaza