Salariu de începător în IT: de la 500 de euro în sus

Salariu de începător în IT: de la 500 de euro în sus
Companiile IT cu activitate la Cluj şi-au propus să facă sute de angajări. Printre cele mai active se numără EBS România, IQuest sau ISDC.
Sectorul IT din Cluj dă mesaje optimiste în acest început de an prin numeroasele anunţuri de angajare şi planuri de recrutare consistente. Specialiştii în resurse umane nominalizează acest domeniu printre cele în care se fac constant angajări pe salarii bune, chiar şi pentru cei fără experienţă.

EBS, unul dintre cei mai importanţi furnizori de software ERP (Enterprise Resource Planning) din Transilvania, are 370 de angajaţi, majoritatea la Cluj. “Ţinta noastră este să ajungem la 1.000 de angajaţi până în 2015”, a menţionat Rodica Popa, specialist marketing. ISDC se pregăteşte să se apropie de 200 de oameni în echipă şi are disponibile poziţii de manager de proiect, arhitect soluţii pentru integrare şi modernizare aplicaţii şi Business Intelligence (BI) sau arhitect software. Necesitatea vine ca urmare a dezvoltării portofoliului de proiecte şi a creşterii complexităţii acestora la clienţii existenţi, explică reprezentanţii ISDC.

“Dorim să creştem echipa actuală de 150 de oameni cu 40 de noi colegi pe Java, .NET, BI şi SharePoint. Căutăm atât juniori, mai ales prin programele pe care le derulăm în cooperare cu universităţile de profil, cât şi programatori seniori şi oameni talentaţi cu experienţă în management de proiect, arhitectură software şi expertiză tehnologică pentru domenii cum ar fi cel financiar-bancar, medical şi asigurări. Specializarea ISDC ca furnizor de soluţii şi servicii de business pentru piaţa olandeză aduce provocări atât în dezvoltarea echipei actuale, cât şi în creşterea acesteia cu noi talente şi specialişti IT ambiţioşi”, precizează Alina Mărginean, PR manager al ISDC.

IQuest vrea să ajungă în acest an la peste 370 de angajaţi, în condiţiile în care la sfârşitul anului trecut echipa număra 330. Cele mai multe posturi sunt disponibile în departamentele tehnic, vânzări sau suport. Majoritatea acestora vor fi în Cluj-Napoca, iar câteva la Braşov. “Poziţiile disponibile sunt pentru specialişti cu pregătire de la middle level spre senior, însă există situaţii în care recrutăm şi juniori”, au explicat reprezentanţii IQuest. Compania pregăteşte cursuri şi calificări în IT şi are parteneriate cu Universitatea Tehnică, Universitatea Babeş-Bolyai, Universitatea Transilvania din Braşov sau Academia de Studii Economice din Bucureşti.

“În 2011 vom accelera pe partea de creştere a nivelului de calitate şi servicii cu valoare adaugată, un atu important fiind şi investiţia continuă în training. Pe lângă focalizarea tehnică a acestor activităţi, ne vom concentra şi spre arii specifice, cum ar fi metodologii de management de proiect, system development sau testing/QA. Vom organiza Java University şi practica de vară, împreună cu universităţile partenere”, a menţionat Cornelius Brody, directorul IQuest. “Cei care parcurg programele de internship de vară şi Java University pot fi angajaţi în echipele noastre, în funcţie de rezultatele obţinute şi de poziţiile disponibile”, au completat reprezentanţii IQuest. Ei susţin că în 2010 piaţa muncii din IT a avut o evoluţie mai stabilă decât alte sectoare, acesta fiind principalul motiv pentru care companiile internaţionale de profil au decis să-şi deschidă puncte de lucru în România.

Toate companiile angajează

“Este o chestiune constantă. Piaţa IT de la Cluj este destul de mare şi mereu sunt posturi disponibile. Există mai multe în această perioadă decât anul trecut, putem vorbi de un plus de 10-15%. Toate companiile fac angajări, chiar dacă nu masiv, dar fiecare are cel puţin unul-două posturi disponibile. Salariile variază foarte mult, dar chiar şi un proaspăt absolvent poate să ia 500 de euro net. În funcţie de tehnologia solicitată, posturile pot fi plătite cu câteva mii de euro”, menţionează Liliana Graure, reprezentant al agenţiei de recrutare Manpower.


Comenteaza