Armătura îşi reduce capitalul social la un sfert, ca să-şi acopere pierderile
- Scris de Mihai Prodan
- 16 Mar 2011, 16:11
- Economie
- Ascultă știrea

Decizia în acest sens va fi luată de acţionari în adunarea generală extraordinară programată pentru 27 aprilie şi vine la propunerea Consiliului de Administraţie. Modalitatea prin care va fi redus capitalul social este micşorarea valorii nominale a acţiunilor, de la 0,5 lei la 0,1 lei / titlu.
"Reducerea capitalului social se va face pentru acoperirea pierderilor suferite de societate începând cu anul bugetar 2006", anunţă preşedintele Consiliului de Administraţie, Gerhard Glinzerer.
Conform celor mai recente raportări remise Bursei de Valori Bucureşti, cel mai important acţionar al producătorului clujean de robinetărie este compania austriacă Herz Armaturen Viena, cu 33% dintre participaţii, urmată de Tridelta Heal Beteiligungsgesellschaft Luxemburg, cu 16,7% dintre acţiuni.