Ghenea şi-a lansat cartea la Cluj. "Românii au idei aşa cum respiră"

Ghenea şi-a lansat cartea la Cluj.
Educaţia, modelele şi o societate care să încurajeze antreprenoriatul sunt cei trei piloni care stau la baza unui sistem sănătos care susţine afacerile şi ideile de business, consideră omul de afaceri Marius Ghenea, care şi-a lansat în această seară la Cluj cartea "Antreprenoriat. Drumul de la idei către oportunităţi şi succes în afaceri".

Cartea a pornit ca un demers complementar al activităţii autorului, care este şi profesor de antreprenoriat. "Nu exista o carte care să fie scrisă în limba română de către un antreprenor cu experienţă, la noi în ţară", a explicat Ghenea motivul pentru care a scris volumul.

Cartea abordează întregul ciclu de viaţă al unei afaceri, de la ideea care o generează până la modalităţi de exit. "Românii au idei aşa cum respiră, problema e la implementare. Cartea lui Ghenea va ajuta la transpunerea ideilor în realitate", a spus reprezentantul Băncii Transilvania prezent la eveniment.

"E prima carte scrisă de un antreprenor important local, în română. Mi-ar fi plăcut ca atunci când am început proiectul nostru, trilulilu.ro, să am un astfel de ajutor la dispoziţie, scrisă de cineva cu experienţă locală", a spus antreprenorul clujean Sergiu Biriş.

Cartea costă 49 de lei şi a apărut la editura Universul Juridic.

Comenteaza