300 de camere “aruncate” pe piaţa hotelieră clujeană

300 de camere “aruncate” pe piaţa hotelieră clujeană
Deschiderea a două noi unităţi turistice va aduce redistribuirea clienţilor, dar va atrage o serie de evenimente din care vor profita şi jucătorii activi.


Până la finalul verii, şantierele Akantus (4*) - Calea Turzii şi Grand Hotel Italia (5*) - Bună Ziua ar trebui să fie finalizate, conform proprietarilor. Rezultatul: 300 de camere noi pe o piaţă dependentă de turismul de business şi afectată de criza financiară, dar şi săli de conferinţe de 1.500 de locuri.

Impactul pentru hotelurile existente va depinde de poziţionarea pe piaţă a noilor jucători şi de preţurile aplicate. "În primele câteva luni, mare parte din cota de clienţi se va duce din curiozitate la noile unităţi, apoi se vor redistribui la fiecare dintre hotelurile existente. De obicei, mulţi se întorc la unităţile la care obişnuiau să meargă, alţii vor rămâne acolo dacă sunt mulţumiţi de ceea ce găsesc", spune Roxana Ghiran, manager al Grand Hotel Napoca, reamenajat şi redenumit. Cu 144 de camere funcţionale şi alte 20 care urmează să fie date în folosinţă, conducerea hotelului estimează pentru acest an un grad de ocupare mediu de peste 50%.

Cluj-Napoca are nevoie de hoteluri de calitate, consideră managerul general al Golden Tulip Ana Dome. "Un oraş cum este acesta are nevoie de cât mai multe hoteluri noi de calitate. Şi altele care se află în construcţie vor aduce un plus pentru Cluj. Pentru noi vor fi concurenţi direcţi, dar ştim pe ce clienţi fideli ne bazăm. Important este să îţi menţii serviciile la un nivel ridicat. Un atu al nostru este faptul că facem parte dintr-un lanţ internaţional, iar clienţii din Vestul Europei se uită şi la asta. Clujul are nevoie de hoteluri noi de 4-5*, sper să-şi revină şi piaţa şi să fie loc de toată lumea", spune Valeriu Bologa, general manager al Ana Dome. Potrivit acestuia, hotelul va avea în acest an un grad de ocupare de 70-75%.

Inaugurarea noilor unităţi vine şi cu perspectiva creşterii numărului de clienţi pentru hotelierii din municipiu prin atragerea în Cluj a unor evenimente de mari dimensiuni ce pot fi găzduite de noile săli de conferinţe. "A câta oară «se deschid» hotelurile acestea? Oricum, pe noi cele două inaugurări ne vor afecta în bine, ne vom consolida poziţia pe piaţă. Nu există un hotel de mari dimensiuni şi avem o poziţionare bună, în zona centrală. Săli de evenimente de mari dimensiuni lipseau în Cluj, iar acestea au potenţial de a atrage clienţi. 500 de participanţi la un congres nu pot sta în 100 de camere", spune Călin Buzoianu, coproprietarul hotelului Opera Plaza, primul cotat la 5* în oraş.

Noii competitori ar putea aduce şi unele beneficii pentru ceilalţi hotelieri, prin serviciile lansate pe piaţă, în special sălile de conferinţe de mari dimensiuni, consideră directorul Best Western Topaz, Sorin Rădoiu-Leş. Dacă până acum deficitul de mari săli de conferinţe a pus probleme organizatorilor de mari evenimente, deschiderea unor spaţii cu o capacitate de sute de persoane (Grand Hotel - peste 1.000) va aduce mai mulţi clienţi pe acest segment. "Clujul a pierdut tot felul de evenimente, organizate prin alte părţi - în Braşov, pe litoral şi în Bucureşti - fiindcă lipseau sălile de mari dimensiuni. Dacă se deschid spaţii cu peste 1.000 de locuri, piaţa are de câştigat", a menţionat directorul Topaz.

"Deschiderile noilor hoteluri vor afecta gradele de ocupare ale celor din piaţă, în primul rând pe cei din aceeaşi categorie cu noii intraţi, adică pe segmentul de 4-5*. Dar efectele se vor duce mai departe şi la cele de 2-3*. Cât de mare va fi impactul depinde de evoluţia economiei", a amintit acesta. "Fiind primul hotel privat din Cluj, pe noi fiecare deschidere ne-a afectat. Clientul merge şi în locul nou, încearcă, vede cum e şi acolo, dar unii se întorc. Nu va fi uşor nici pentru noi, nici pentru noii operatori, care vor trebui să se străduiască să atingă un grad de ocupare care să facă afacerile profitabile", spune Rădoiu-Leş. Chiar dacă gradul de ocupare se menţine la nivel constant, afacerile hotelului au înregistrat scăderi din cauza diminuării preţurilor. Topaz estimează un grad de ocupare de 55-60% pentru 2011.

Vară hotelieră fierbinte

Grand Italia ar urma să se deschidă la final de iunie, conform estimărilor proprietarilor, şi va fi cel mai mare din oraş. Hotelul va avea 206 camere. Vor fi amenajate săli de conferinţe de 1.500 de locuri, restaurante, spa, club. Akantus, construit de EuroTrend, ar trebui să se deschidă în iunie. Unitatea a fost proiectată cu 100 de camere, spaţii pentru restaurant, baruri, grădină de iarnă, vinotecă românească şi trei săli de conferinţe. Hotelul Beyfin din Piaţa Avram Iancu nu are încă o dată de deschidere.

 

 

 Informaţiile publicate pe site-ul ZCJ.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 120 de caractere, cu citarea sursei 

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte-ne pe Facebookpe Instagram, pe Youtube și pe LinkedIn

loading...
Comenteaza