Infrastructura de afaceri, dezbătută la Cluj
- Scris de Mihai Prodan
- 20 Iun 2011, 15:55
- Economie
- Ascultă știrea

Seminarul de miercuri este al treilea dintr-o serie. Directorul Tetarom SA, Viorel Găvrea, spune că acesta urmăreşte "să instaureze o frumoasă tradiţie în peisajul de afaceri local, constituind o importantă platformă de comunicare pentru toţi cei implicaţi în domeniu" - parcuri industriale, incubatoare de afaceri, autorităţi centrale şi locale, întreprinderi mici şi mijlocii, universităţi, unităţi de cercetare - dezvoltare şi altele.
La seminar participă reprezentanţi ai Agenţiei pentru Implementarea Proiectelor şi Programelor pentru IMM-uri Cluj-Napoca, ai Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord-Vest, ai Tetarom SA, ai Universităţii "Babeş-Bolyai", ai Asociaţiei Incubatoarelor şi Centrelor de Afaceri din România (AICAR), ai Primăriei Cluj-Napoca, dar şi ai doi dintre chiriaşii parcului industrial, Energobit şi Electroglobal. "Începând cu această ediţie instituţia va încerca să publice lucrările prezentate în cadrul seminarului în cadrul unei reviste dedicate acestui eveniment", arată Găvrea.