Bătaie pe turnul de la ştrandul municipal

Bătaie pe turnul de la ştrandul municipal
Proprietarul vrea să reabiliteze bazinele şi să ridice o clădire de opt etaje pe terenul din zona Cluj Arena. Arhitecţii din Comisia de Urbanism nu au fost de acord cu propunerea.

Reprezentanţii Unita Turism Holding (UTH) au venit ieri la şedinţă invocând sentinţe judecătoreşti, însă membrii Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului şi Urbanism (CTATU) au declarat proiectul ca inadecvat zonei. Chestiunea s-a tranşat după ce "părţile" au căzut de acord cu studierea zonei, reabilitarea ştrandului şi realizarea de funcţiuni sportive.

Sofia Gîrda, arhitecta care a susţinut proiectul UTH, a explicat că beneficiarul doreşte amenajarea ştrandului existent, dar şi "un accent asemănător hotelului Sport" din vecinătate, mai precis ridicarea unui turn de opt etaje, propunere prezentată anterior. Acesta ar avea funcţiuni cu caracter sportiv: bazin de înot, sală de gimnastică medicală şi cabinete medicale, zonă de spa, şcoală de arbitraj, săli de judo, fitness, dans, biliard, tenis de masă, birouri pentru administraţie, o sală de conferinţe la ultimul nivel. Arhitectul Adrian Iancu, membru al CTATU, a subliniat că municipalitatea nu are nici o garanţie că spaţiile desenate în acest fel vor rămâne cu funcţiuni sportive. "Orice construcţie care ţine de bazin este oportună", a spus Iancu. El a sugerat ca turnul propus să fie amplasat lângă hotel.

Arhitectul-şef al municipiului, Ligia Subţirică, a subliniat că vechiul ştrand e clasat ca monument istoric şi că ar fi necesar punctul de vedere al Comisiei Monumentelor privind destinaţia terenului din zonă. Jurista Unita a intervenit, invocând o decizie judecătorească. "Există sentinţe de instanţă care consideră că acest proiect e OK, că trebuie aprobat", a spus jurista. "Să vă fie ruşine, nu se poate minţi în acest fel!", a intervenit Iancu. "Pârâtul a fost obligat să emită un nou certificat de urbanism şi să precizeze obligaţiile pe care trebuie să le îndeplinim în vederea acordării derogărilor necesare emiterii autorizaţiei de construire pentru obiectivul investiţional propus, adică acesta", a detaliat jurista Unita.

Membrii CTATU au subliniat că instanţa nu se poate substitui urbaniştilor şi instituţiilor ce emit autorizaţii. "Hotărârea reţine ca obligatorie reluarea discuţiilor, printr-un plan urbanistic. Municipalitatea trebuia să dea un nou certificat de urbanism, ceea ce a şi făcut, în care să se spună condiţiile prin care, într-un fel sau altul, un obiectiv de acest fel să se realizeze. Derogarea menţionată nu înseamnă că dacă un arhitect vine şi ţipă la noi Consiliul Local va spune imediat «da» la propunerea beneficiarului. Cred că ceea ce vrea să spună instanţa este ca noi să nu îngrădim dreptul de a construi", a menţionat primarul Sorin Apostu. El a subliniat că membrii CTATU sunt deschişi la discuţii pentru ca proiectul să ia o formă acceptabilă.

Arhitectul Şerban Ţigănaş, membru al CTATU, a apreciat că discuţia ar trebui să se poarte în ideea unui parteneriat între beneficiarul privat şi municipalitate. "Nu se poate merge într-o negociere juridică unde instanţa face urbanism. Văd foarte posibil un program sportiv, racordat atât la ştrand, cât şi la hotel", a completat arhitectul. Turnul de opt etaje propus a fost considerat "inadecvat". "Aveţi probleme de etică. Din punct de vedere urbanistic nu abordaţi problema corect. Nici nu reprezentaţi corect interesele beneficiarului", i s-a adresat Iancu arhitectei care a susţinut proiectul.

Reprezentantul Unita Cluj a subliniat că proiectul trebuie gândit economic, pentru acoperirea costurilor, inclusiv prin posibilitatea de a realiza spaţii care se pot închiria. Regândirea sau reamplasarea clădirii propuse ar putea încurca eventualele planuri ulterioare ale Unita de a-şi vinde proprietăţile. "Nu puteţi privi această investiţie doar din punct de vedere imobiliar. Trebuie să vă racordaţi la caracterul zonei, care este unul sportiv şi de promenadă. Un centru sportiv, medical, de întreţinere se rezolvă oriunde în lume altfel. Nu pot fi împachetate toate aceste funcţiuni într-un P+8 doar pentru ca suprafaţa ocupată la sol să fie cât mai mică. Soluţia prezentată aici este inacceptabilă. Nu este o soluţie arhitectural inteligentă", a punctat Ţigănaş. Acesta a sugerat că o abordare potrivită ar fi iniţierea unui concurs de soluţii de arhitectură pentru reabilitarea ştrandului şi realizarea unui proiect cu funcţiunile solicitate de beneficiar.

Deschidere pentru ştrand

CTATU a acordat avizul de oportunitate pentru studierea zonei. "Şi Comisia de Urbanism, şi Primăria sunt deschise pentru studierea întregii parcele, a întregii zone, dar trebuie să arătaţi şi dvs. deschidere faţă de oraş. Suntem de acord să se studieze zona pentru reabilitarea ştrandului, suntem de acord cu funcţiunile sportive, vrem ca această parte a oraşului să îşi recapete strălucirea de odinioară", a spus Apostu.

 

 

Comenteaza