Debutul lucrărilor la cea mai importantă investiţie din Cluj, hidrocentrala Tarniţa-Lăpuşteşti, va întârzia cel puţin un an şi jumătate, din cauza amânării procesului de selectare a investitorilor, precum şi a condiţiilor tehnice care trebuie îndeplinite. La finele lui 2011, conducerea Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri (MECMA) estima că lucrările vor putea demara în această primăvară.
"Noi aşteptăm undă verde din partea comisiei care se ocupă de licitaţia de atragere a investitorilor, pentru a avea toată documentaţia necesară, iar anunţul să poată fi dat într-o săptămână, două. Au rămas în jur de 10 companii interesate de proiectul Tarniţa-Lăpuşteşti, printre care se numără şi investitori din China", a declarat Valeriu Binig, director de consultanţă financiară al companiei Deloitte România. Deputatul Mircia Giurgiu a înaintat în mai 2011 o interpelare către MECMA despre stadiul proiectului, dar a primit răspuns doar către finalul anului. Conform documentului, MECMA a semnat contractul de consultanţă pentru selectarea investitorilor în august 2010, cu o durată de 1,5 ani, ceea ce însemna că lucrările urmau să înceapă în martie 2012. "Am avut o întrevedere înainte de sărbători cu unul dintre consilierii ministrului Ion Ariton, care mi-a transmis că încă se caută investitori, dar sunt greu de găsit în această perioadă. S-au interesat chinezii, dar până la o ofertă concretă mai este", spune Giurgiu.
Situaţia proiectului a fost prezentată anul trecut la Beijing companiei chineze Sinohydro de către ministrul Economiei, Ion Ariton. Sinohydro s-a arătat interesată de realizarea proiectului Tarniţa şi de retehnologizarea hidrocentralei Bicaz. De asemenea, situaţia construirii hidrocentralei de la Cluj a făcut obiectul discuţiilor între premierul Emil Boc şi preşedintele Chinei, Hu Jintao. "În acest moment ne aflăm în faza de selecţie a potenţialilor investitori. Conform programului, acest lucru ar trebui să se întâmple în intervalul sfârşitul lui februarie - martie. Cele două comisii care se ocupă, guvernamentală şi interministerială, vor analiza toate documentaţiile, proces care va dura una-două luni, după care vine înfiinţarea societăţii de proiect. Urmează realizarea proiectului tehnic, a caietului de sarcini şi abia apoi semnarea contractului cu partenerul de proiect. Date fiind toate aceste etape care trebuie îndeplinite, primul ţăruş va putea fi bătut cel mai devreme la finele anului viitor", estimează şeful de proiect, Dorin Chiorean.
"Depunerea ofertelor angajante din partea investitorilor se face în perioada septembrie - octombrie 2011, reţinerea investitorilor selectaţi, în octombrie - decembrie 2011, semnarea acordului cu investitorii, în ianuarie 2012, iar înregistrarea societăţii de proiect, în februarie 2012. Punerea în funcţiune a obiectivului la capacitate finală este programată pentru semestrul II al anului 2020", menţionau coordonatorii proiectului, în mai 2011. "Potrivit calendarului agreat, depunerea ofertelor angajante va avea loc în perioada martie-aprilie 2012, selectarea de investitori pentru etapa de negociere a acordului investitorilor fiind preconizată pentru intervalul august - septembrie 2012. Semnarea acordului investitorilor şi înregistrarea societăţii de proiect sunt estimate să aibă loc în ianuarie, respectiv septembrie 2012. (...) Semnarea contractului de execuţie lucrări este preconizată pentru semestrul II/2012. Punerea în funcţiune, conform indicatorilor aprobaţi, la capacitate finală este estimată pentru semestrul II/2019", este ultima variantă de pe portalul proiectului.
Cei mai mulţi bani pentru hidrocentrală vor veni dintr-un credit bancar accesat de societatea de proiect, conform reprezentanţilor Deloitte. Suma necesară va fi completată de investitori, Hidroelectrica va investi 200 de milioane de euro, iar Transelectrica va realiza racordul la sistemul energetic naţional, în valoare 135 de milioane de euro. Valoarea totală a investiţiei este de 1,6 miliarde de euro, ce include taxa pe valoarea adăugată şi conexiunea la sistemul naţional. Lacul artificial de acumulare, de 10 milioane mc, va fi amenajat pe dealul din satul Lăpuşteşti. La cădere, apa va produce energie, iar la pompare, în sens invers, va consuma surplusul de energie produsă de turbinele eoliene ce urmează să fie amenajate în România, pentru echilibrarea sistemului naţional. Hidroelectrica a angajat, prin procedură de licitaţie restrânsă, un consultant general (asocierea Deloitte Consultanţă, HydroChina, BCR) pentru servicii de consultanţă în vederea selectării de investitori şi a înfiinţării societăţii pentru realizarea obiectivului, printr-un contract de 5 milioane de euro. Hidrocentrala va avea o capacitate instalată de 1.000 MW, adică patru hidroagregate turbină-pompă de câte 250 MW.