Banca Transilvania, după Rekkers
- Scris de Kristina Restea
- 22 Ian 2012, 21:30
- Economie
- Ascultă știrea

Demisia lui Robert Rekkers din toate funcţiile deţinute la Banca Transilvania va coincide cu o nouă strategie a acesteia, dar plecarea sa poate fi speculată în aşa fel încât BT să îşi majoreze cota de piaţă şi să crească în valoare la bursă, susţin oamenii de afaceri chestionaţi de ZIUA de CLUJ.
Fostul preşedinte al băncii, Iosif Pop, este de părere că piaţa este favorabilă. "Economia e pe poziţie de revenire, moneda e stabilă. BT are oportunităţi foarte mari de a creşte pe piaţa locală, având în vedere şi faptul că băncile străine, austriece, greceşti, sunt nevoite să îşi retragă din resurse. Orice schimbare e şi bună, şi rea, aduce speranţă, energie. După mine a venit Rekkers, banca a urcat, mă aştept să mai crească, să se profite de ocazia bună pe care BT o are să îşi consolideze poziţia şi să urce pe poziţia a doua în România, să se facă o strategie care să aducă consistenţă valorii acţiunilor. Dacă ar fi să îmi exprim o nemulţumire ca acţionar, aici ar fi: marfa e frumoasă, dar nu are preţ. BT are oportunităţi foarte mari în actualul context din piaţă", susţine Pop. Angajaţii rămân optimişti. "Demisia lui Robert a fost o surpriză şi pentru noi, angajaţii, dar este decizia lui şi atunci noi o respectăm. Au fost 10 ani buni pentru bancă şi sperăm să fie bine şi de acum înainte. Noi mergem înainte, fiecare cu viaţa lui. Angajaţii băncii îşi vor face pe mai departe datoria faţă de clienţi. Doar n-o să închidem banca! Trebuie să respectăm clienţii noştri", este de părere Patriţiu Abrudan, director regional al BT.
"Nu cred că schimbarea va determina pentru BT scăderea cotei de piaţă sau a nivelului de încredere. Banca are o bază de angajaţi de foarte bună calitate", consideră omul de afaceri Dorel Goia. "BT merge bine. E hotărârea Consiliului de Administraţie (CA), am încredere în deciziile celor de acolo. Banca a trecut prin momente foarte grele în ultimii ani şi a ieşit cu bine. Nu cred că această schimbare va influenţa imaginea băncii sau activitatea ei", susţine deputatul Horea Uioreanu, acţionar al băncii. "Rekkers şi-a făcut datoria, dar cred că orice schimbare într-o structură aduce un aer proaspăt. Peter Franklin este un om cu un CV impresionant. Tinereţea şi CV-ul mă fac să cred că venirea sa va dinamiza şi mai mult activitatea. Mă aştept la un nou tip de abordare, o rebranduire discretă, chiar o altă poziţionare pe piaţă. După 10 ani apare o anumită rutină. Orice schimbare aduce o dinamizare şi e binevenită, făcând o paralelă şi cu ceea ce se întâmplă în lumea politică", menţionează senatorul Marius Nicoară, membru fondator al BT.
Preşedintele BT, Horia Ciorcilă, a informat vineri că administratorii au luat act de demisia lui Robbert Rekkers din toate funcţiile deţinute în societăţile din grupul financiar BT. CA l-a desemnat pe Franklin ca administrator delegat interimar, pentru coordonarea activităţii BT şi a Comitetului Executiv de Management, începând cu 1 februarie. "Îi mulţumesc lui Robert Rekkers, în numele meu, al membrilor CA şi al acţionarilor pentru contribuţia sa, timp de nouă ani, la ceea ce înseamnă azi BT. A fost, cu siguranţă, un factor esenţial al succesului BT", a menţionat Ciorcilă. În 2010, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) l-a desemnat pe Franklin ca membru în CA al BT, acesta fiind şi membru în Comitetele de Audit şi de Remunerare.
Rekkers este unul dintre cei mai longevivi manageri din industria bancară românească, fiind timp de 10 ani la cârma BT. Deşi contractul său iniţial prevedea o perioadă de patru ani, a fost înnoit de trei ori. Olandezul a trasat noua strategie de business a BT: consolidarea băncii, repoziţionarea sa în sistemul bancar românesc şi lansarea grupului financiar. "BT va ocupa un loc aparte în cariera mea şi sunt mândru de rezultatele obţinute aici. Mi-a plăcut mai ales spiritul antreprenorial pe care l-am întâlnit", a spus Rekkers. BT a ajuns anul trecut pe locul trei în România ca active, după BCR şi BRD, iar numărul angajaţilor a crescut la 6.000. Rekkers a promovat conceptul de cafenea bancară în România, a creat o competiţie anuală de golf, a înfiinţat o fundaţie pentru ajutorarea tinerilor defavorizaţi şi a contribuit la finanţarea sportului clujean. A încercat chiar afaceri pe cont propriu: împreună cu mai mulţi bancheri a deschis un restaurant de lux la Bucureşti, dar ulterior asociaţii au decis să îl vândă omului de afaceri Dinu Patriciu.
Scădere la bursă
Cotaţia la Bursa de Valori Bucureşti a BT a scăzut vineri cu 1,10%, de la 91 la 89 de bani. Capitalizarea bursieră a băncii a ajuns la 1,58 miliarde de lei. BT are un capital majoritar românesc, cu participaţii importante deţinute de societăţile de investiţii financiare şi de preşedintele Horia Ciorcilă, BERD deţine 14,6%, iar Bank of Cyprus, 9,7%. BT are 550 de sucursale, agenţii şi puncte de lucru. În 2010 a avut venituri de 5,35 miliarde de lei şi un profit net de 97 de milioane de lei.