Incubatoarele de afaceri au prins în zona Clujului

Incubatoarele de afaceri au prins în zona Clujului
Un investitor privat vrea să realizeze o astfel de investiţie în municipiu. Consilierii locali au aprobat proiectul de centru de afaceri proiectat în Lomb.

Centrului de afaceri din Dealul Lomb al municipalităţii clujene şi planurilor de extindere a parcului industrial Tetarom I, din subordinea Consiliului Judeţean (CJ), ambele deocamdată la stadiu de proiecte, li se adaugă o intenţie de incubator de afaceri.

În şedinţa de vineri a Consiliului Local (CL), consilierul Remus Lăpuşan a dorit să afle în ce stadiu se află un proiect mai vechi al municipalităţii privind o astfel de investiţie. Primarul interimar Radu Moisin a anunţat că un investitor privat vrea un incubator de afaceri pe un teren din municipiu. "Primăria face eforturi să sprijine astfel de iniţiative. Chiar zilele acestea am discutat cu un investitor care ne-a prezentat planuri pentru un proiect pe care intenţionează să îl demareze în Cluj-Napoca", a spus primarul interimar.

"E un teren privat, într-o zonă bună din municipiu. Urmează să vedem în ce formulă am putea să îi sprijinim", a completat acesta, fără să menţioneze însă nici cine e investitorul şi nici locaţia proiectului. În ceea ce priveşte proiectele proprii ale municipalităţii pentru sprijinirea afacerilor, Moisin a precizat că primăria a alocat pentru spaţii destinate companiilor o suprafaţă generoasă în zona Lomb, din terenul pe care trebuia să se realizeze cartierul proiectat în parteneriat cu societatea Impact Developer & Contractor.

De fapt, în şedinţa de ieri consilierii au aprobat proiectul şi cheltuielile legate de Centrul Tehnologie, Evoluţie, Antreprenoriat, Microîntreprindere (TEAM) - Zona Metropolitană Cluj - de sprijinire a afacerilor. Acesta prevede construirea a cinci hale de producţie, de 338 mp, şi a unui imobil de birouri şi servicii. Ultimul va avea subsol, parter, trei etaje şi încă unul tehnic şi o suprafaţă desfăşurată de 3.765 mp. Valoarea proiectului e de 11,4 milioane de euro, contribuţia proprie a beneficiarului fiind de 4,8 milioane.

Terenul alocat proiectului are 10 ha şi este o parte din cele 267 ha iniţial prevăzute pentru cartierul din Lomb, care urma să fie realizat în asociere cu compania Impact Developer & Contractor. Centrul de afaceri este, de asemenea, unul dintre proiectele prinse în Planul Integrat de Dezvoltare Urbană (PIDU), care include proiectele cu finanţare europeană care îi revin municipiului ca pol de creştere. Tot în Dealul Lomb, municipalitatea a rezervat o parcelă Centrului Regional de Excelenţă pentru Industrii creative, care ar urma să includă spaţii pentru producţie de film/media, studio de film, spaţiu multifuncţional şi ateliere de creaţie.

De asemenea, CJ are în pregătire un nou proiect de incubator de afaceri, prins în planul de extindere a parcului industrial Tetarom I, de la Tăietura Turcului. Proiectul privind extinderea parcului industrial, care prevede spaţii de birouri şi hale pentru întreprinderi mici şi mijlocii, trebuie depus la Agenţia de Dezvoltare Regională până la jumătatea lunii. Şi acest proiect este unul dintre cele cuprinse în PIDU.

Parcul industrial se va dezvolta în zona vestică a teritoriului, de 26,8 ha alocate Tetarom I, dar realizarea clădirilor de servicii, depozitare şi birouri este condiţionată de executarea lucrărilor de consolidare şi stabilizare a versantului, zona fiind una expusă alunecărilor de teren. Proiectul, cu o valoare estimată de 14 milioane de euro, include o clădire de birouri şi hală multifuncţională pentru întreprinderi mici şi mijlocii, incubator de afaceri, clădire administrativă pentru societatea Tetarom, dar şi două hale pentru perioada de "postincubare" a activităţilor din incubatorul de afaceri.

O altă variantă de incubator de afaceri a fost gândită anul trecut pe un teren situat pe str. Fabricii, proiect la care s-a renunţat deocamdată. În vară, CJ a solicitat un certificat de urbanism pentru administratorul parcurilor industriale publice Tetarom în vederea pregătirii proiectului unui incubator de afaceri pe str. Fabricii de Zahăr, în zona şcolii de meserii Samus.

"Terenul, care aparţine CJ, e în curtea şcolii, iar accesul este unul dificil, se face pe o alee cu o singură bandă de circulaţie. Este acolo şi un teren de sport care ar trebui mutat şi o magazie, iar tot ce ţine de şcoală se poate muta sau demola cu aprobare de la minister. Era o situaţie mai complicată, aşa că s-a decis că mult mai oportun ar fi să fie convertit acest proiect. Avem un incubator de afaceri prins în extinderea Tetarom I", a explicat Valentin Peter, directorul adjunct al Tetarom.

 

 

Comenteaza