Autobuz special şi carduri de reduceri pentru turişti la Cluj
- Scris de Kristina Restea
- 21 Feb 2012, 22:36
- Economie
- Ascultă știrea

Actul constitutiv al Asociaţiei pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Clujean a fost semnat ieri la primăria municipiului, după mai bine de un an de discuţii şi negocieri între iniţiatorii proiectului.
Principalul scop al noii structuri este creşterea activităţii turistice din judeţ, prin accesarea mai multor pârghii, inclusiv prin promovarea judeţului în ţară, dar şi pe pieţele internaţionale. Clujul trebuie transformat din oraş de tranzit în destinaţie turistică, iar durata sejurului, foarte redusă în acest moment, să crească, a explicat Martin Bikfalvi, preşedintele asociaţiei. Deocamdată, potrivit datelor din piaţă, 90% din activitatea hotelierilor este asigurată prin turism de business, puternic afectat de criza economică, şi de tranzit, iar durata medie pe care un turist o petrece la Cluj este de 1,5 zile. "Scopul ar fi să creştem această durată la minim trei zile, să facem din oraş o destinaţie pentru turismul de weekend", a completat Bikfalvi. Printre primele măsuri care vor fi iniţiate se numără sincronizarea orarelor muzeelor, pentru o ofertă mai atractivă pentru potenţialii turişti.
"Vrem şi să îmbunătăţim calitatea personalului din domeniu: ne va fi de mare folos colaborarea cu universităţile, care au intrat în structură. Noi, hotelierii, suntem bază de practică, la fel şi agenţiile de turism", a menţionat Roxana Ghiran, reprezentanta Asociaţiei Hotelierilor Clujeni. Introducerea unui autobuz turistic pentru vizitatorii care vor să facă turul obiectivelor din oraş, dar şi a sistemului de city card-uri se află pe lista asociaţiei. Ideea de preluare a practicilor oraşelor occidentale a fost lansată de anul trecut, dar naşterea asociaţiei a luat câteva luni. Pe model vestic, cartelele turistice ar putea include o serie de facilităţi pentru turişti, cum ar fi reduceri la transportul în comun, gratuităţi la intrări în muzee sau la alte obiective turistice şi preţuri mai mici la restaurante şi hoteluri.
Proprietarii de unităţi de cazare, restaurante, cafenele şi baruri pot adera la noul sistem, astfel încât posesorii de carduri să poată beneficia de reduceri de 10-15%. "Asociaţia reuneşte mediul privat, mediul universitar şi administraţia publică locală. Ne propunem să contribuim semnificativ la câştigarea titlului de Capitală Culturală Europeană în 2020", a declarat Ovidiu Cîmpean, şeful Serviciului Relaţii Comunitare şi Turism din primărie. Turismul ar putea contribui la creşterea economiei Clujului, a admis conducerea Consiliului Judeţean (CJ). "Turismul reprezintă un important motor economic, un generator de venituri în comunitate. Avem şansa de a ne face mai bine cunoscuţi", a transmis preşedintele CJ, Alin Tişe.
Cine a semnat statutul
Membrii care au semnat actul constitutiv şi statutul sunt Municipiul Cluj-Napoca, Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism, Judeţul Cluj, Camera de Comerţ şi Industrie Cluj, AHC, Asociaţia Youth Hostel România, Asociaţia Meşterilor Populari Clujeni, Open Bridge Consortium - Asociaţia Culturală şi de Afaceri Cluj-Suwon, Universitatea Babeş-Bolyai şi Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară. Preşedinţia este asigurată pentru doi ani de Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism, prin Martin Bikfalvi. Consiliul Director are doi vicepreşedinţi: Ovidiu Cîmpean şi Roxana Ghiran.