Apusenii, principala atracţie pentru străini

Apusenii, principala atracţie pentru străini
Drumeţiile, excursiile culturale sau diversele trasee în Munţii Apuseni sunt preferate de către cei din afara ţării decât de români, adepţii turismului la grătărel.

Turiştii străini sunt cei care se interesează de tradiţiile moţilor, de biserici, adoră traseele pe munte şi se dau în vânt după drumurile mocăniţei prin Maramureş. În faţa Casei Matei Corvin a avut loc în aceste zile cea de-a cincea ediţie a evenimentului "Mocăniţa - Târgul de turism montan, aventură şi sporturi extreme".

Aproximativ 20 de participanţi - firme, organizaţii nonguvernamentale şi asociaţii diverse - şi-au expus la stand oferta de echipamente, cursuri, tabere şi propuneri de petrecere a timpului liber la munte. "Participanţii reprezintă diverse activităţi din zona extremului, de la parapantă la rafting, la schi sau căţărare, de toate pentru cei interesaţi de extrem şi sport de munte", a declarat Diana Bobiş, coordonator resurse umane în Organizaţia Studenţilor pentru Turismul Românesc (OSTR), promotoarea târgului. "Ne-am propus să demonstrăm publicului clujean că există alternative la turismul la grătărel, atât de practicat la noi. Poate fi şi ceva accesibil, nu doar pentru profesionişti. E o formă de turism mai responsabil, mai curat, mai activ", a explicat Bobiş.

"Noi avem ofertă în Munţii Apuseni, avem programe standard şi programe personalizate. La noi au mai mare căutare cele personalizate. Turistul ne contactează şi spune că doreşte să viziteze Munţii Apuseni, noi îi trimitem un formular, un chestionar cu cerinţele, în baza căruia noi îi facem o ofertă. Depinde ce doreşte: drumeţie, fotografie de floră sau faună, o excursie culturală, căţărare, alpinism, speologie, alpinism, călărie", a explicat Mihai Olenici, reprezentantul firmei Eco Transilvania. De-a lungul anilor de funcţionare, cei mai mulţi clienţi au fost străini.

Potrivit lui Olenici, turiştii francezi sunt interesaţi în mare măsură de experienţe culturale, tradiţii locale şi cultură tradiţională. Anglo-saxonii sunt pasionaţi de drumeţie, de activităţi mai dinamice. "Am avut şi turişti francezi care au venit cu sănii trase de câinii lor şi au avut trasee speciale", a spus oficialul Eco Transilvania. "Românii sunt foarte puţini, poate şi pentru că noi nu oferim turism de masă, genul nostru este un turism de nişă. Noi vrem ca turiştii să îi cunoască pe localnici, tradiţiile. Au o mie de întrebări la fiecare loc şi vor să le povestim, să le explicăm ce e în spate, de la istorie la geografie. Sunt oameni care vin cu un scop bine definit: ca să înveţe", a spus Olenici. Despre localnicii din zonele vizate, acesta a zis că "au devenit mai deschişi în ultimul timp". "Sunt oameni pitoreşti şi generoşi, foarte interesanţi cu poveştile lor, dar bineînţeles că afluxul turistic din ultimii ani i-a determinat să fie mult mai receptivi şi mult mai deschişi decât erau înainte", a apreciat acesta. Firma are sediu în Oradea, însă Clujul a intrat în programele sale prin turele în Vlădeasa. La târgul din Cluj li s-au solicitat recomandări de locuri, oferte de cazare, iar unii vizitatori au vrut să facă trasee, în timp ce alţii erau interesaţi de hărţi.

Mocăniţa de la Vişeu este preferată de turişti din Germania, Elveţia, Noua Zeelandă. "Au început, din fericire, din vara trecută să vină şi mulţi români care au auzit de mocăniţă, de aceea vrem să o şi promovăm în România. Dar cei mai mulţi sunt străini. Le place foarte mult, mai ales că Vişeul are mult tradiţionalism şi totul e conservat bine, case, drumuri. Oamenii sunt bine crescuţi şi arhaici şi asta place mult. Cei care sunt pasionaţi de trenuri vin mai ales pentru mocăniţă", a explicat Elena Georgeta Andrec, ghid turistic al Căii Ferate Forestiere Vişeul de Sus. "Foarte mulţi turişti vin din Ungaria, unii, în grupuri organizate care mai mult închiriază. Avem şi trenuri charter, care pot fi închiriate. Se merge mai mult, opresc unde doresc ei, e ceva mai special", a adăugat Andrec.

 

 

Comenteaza