România suferă la pompă VIDEO

România suferă la pompă VIDEO
Romania este pe locul al saptelea în lume într-un top al tarilor cu cel mai ridicat cost al benzinei raportat la puterea de cumparare a populaţiei. Clasamentul se intitulează "suferinţa la pompă", iar din Europa numai Bulgaria ne depăşeşte. Mai multe detalii despre acest subiect are colega noastra, Ana Maria Nedelea.

Bună seara. Potrivit unui studiu realizat de Bloomberg, România deţine un loc de frunte în clasamentul suferinţei la pompă.

Suntem pe locul al saptelea între cele 55 de state studiate. Preţul unui galon de benzină premium în ţara noastră este de 6,59 dolari, în timp ce venitul zilnic mediu al unui român este de numai 26 de dolari.

Lider este India, urmată de Nigeria şi Indonezia. Dintre europeni, doar bulgarii suferă mai mult când fac plinul de carburant.

Ţara noastră nu stă la fel de rău în clasamentul preţului benzinei, unde ne situăm pe locul al 34-lea. Cea mai scumpă benzină se vinde în Norvegia, 9,7 dolari pe galon, însa, datorita nivelului de trai ridicat, nordicii se situează abia pe locul 48 în topul suferintei la pompă. Studiul Bloomberg, una dintre cele mai importante reviste economice din lume, a fost realizat pe baza datelor din 55 de ţări.

1. India
2. Nigeria
3. Indonezia
4. China
5. Bulgaria
6. Thailanda
7. ROMÂNIA
8. Africa de Sud
9. Letonia
10. Egipt

Comenteaza