De la cuie la tractoare. Mechel s-ar putea transforma în fabrică de tractoare chinezească

De la cuie la tractoare. Mechel s-ar putea transforma în fabrică de tractoare chinezească
Combinatul Mechel Câmpia Turzii s-ar putea transforma în fabrică de tractoare. Prefectul Gheorghe Vuşcan menţionează că o delegaţie economică a Clujului se va deplasa în China în octombrie în acest scop.
Adaugă ZCJ.ro ca sursă preferată în Google

Vuşcan spune că proprietarul combinatului din Câmpia Turzii, grupul siderurgic rus Mechel, "ne-a dus cu zăhărelul" după ce a încercat să vadă care sunt problemele care duc la preconizata închidere a fabricii.

"Când am întrebat dacă vor închide combinatul, ei au dat un răspuns evaziv, ne-au dus cu zăhărelul, că restrâng activitatea şi vor insista pe alte direcţii, a căzut consumul, poveşti din astea. Noi nu ne mai lăsăm păcăliţi de această companie, ne-am asumat răspunderea să facem toate demersurile pentru a rupe pisica. Am făcut demersuri către ministrul Muncii, către premier. Decizia pe care o vor lua o anticipăm cu toţii, e dureroasă", avertizează prefectul.

În octombrie o delegaţie economică clujeană se va deplasa în China. "Am avut promisiunea că ne vom întâlni cu un producător de tractoare. Există potenţial şi capacităţi de producţie. Ruşii ne-au spus că aici sunt strungurile, numai să venim să le luăm. Bineînţeles, asta dacă nu va veni până atunci cineva şi le va tăia, să le ducă la fier vechi", a adăugat Vuşcan.

 

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .