150 de investitori chemaţi pentru hidrocentrala Tarniţa

150 de investitori chemaţi pentru hidrocentrala Tarniţa
Consorţiul care derulează proiectul de 1,5 miliarde de euro din judeţul Cluj a fost contactat de 10 potenţiali finanţatori, majoritatea din Uniunea Europeană.

Toate cele patru grupuri energetice ale centralei Tarniţa-Lăpuşteşti vor fi funcţionale în 2019, iar investiţia se va întinde pe 40 de hectare. Lucrările vor dura între 5 şi 8 ani. Compania de stat Hidroelectrica va deţine 51% din noua societate, iar investorii privaţi atraşi, 49%.

Procesul de atragere a investitorilor va fi lansat în iunie, imediat după obţinerea aprobării şi publicării în Monitorul Oficial a Hotărârii de guvern privind strategia de atragere a investitorilor. Documentul cuprinde descrierea procesului competitiv de selectare a investitorilor interesaţi şi a criteriilor ce vor fi aplicate pentru evaluarea ofertanţilor. Aceste prevederi vor constitui baza de întocmire a documentaţiei de licitaţie pentru procesul competitiv. "Este un proiect prioritar şi esenţial pentru România având în vedere serviciile tehnologice de sistem şi energia de echilibrare pe care le va pune la dispoziţia Sistemului Energetic Naţional, permiţând României să-şi îndeplinească angajamentele europene şi obiectivele de strategie energetică în condiţii de siguranţă", a declarat ieri, la Bucureşti, Constantin Trihenea, director general al Hidroelectrica. Acesta a dat asigurări că hidrocentrala va fi realizată chiar şi în condiţiile în care nu se va continua proiectul generatoarelor 3 şi 4 de la centrala nucleară de la Cernavodă, deoarece investiţia de la Cluj va echilibra sistemul energetic în urma variaţiilor de la generatoarele eoliene sau a termocentralelor.

Potrivit calendarului agreat, depunerea ofertelor angajante va avea loc în septembrie-octombrie, selectarea de investitori pentru etapa de negociere a acordului investitorilor fiind preconizată pentru octombrie-decembrie. "Echipa de consultanţi desemnată să pregătească procesul de atragere a investitorilor a propus varianta destinată asigurării finanţării. Astfel, în cadrul Companiei de Proiect ce urmează să fie înfiinţată, Hidroelectrica îşi va menţine poziţia de acţionar majoritar, cu 51%", a precizat Valeriu Binig, director servicii consultanţă financiară al Deloitte Consultanţă. Acesta a menţionat că au fost contactaţi 150 de investitori strategici şi financiari, dintre care cel puţin 10 s-au arătat interesaţi de proiect. Hidroelectrica ar urma să asigure un capital cash de 2-300 de milioane de euro, restul venind de la investitori privaţi sau credite bancare. Lacul nou-creat va fi folosit şi pentru amplasarea de case de vacanţă, restaurante sau structuri turistice, poate chiar pentru pescuit. "Am decis că această investiţie este oportună, iar estimările făcute pentru anii 2020 sunt pozitive. Acest tip de energie este prietenoasă cu mediul, iar tarifele vor fi atractive. Austria are deja şase asemenea proiecte, iniţiate şi în Germania sau Franţa. Centrala de la Tarniţa va avea şi rolul de a echilibra sistemele energetice din Ungaria, Ucraina şi Balcani", a menţionat Tudor Şerban, consilier al ministrului Economiei.

Semnarea acordului investitorilor şi înregistrarea Companiei de Proiect sunt estimate să aibă loc în ianuarie şi februarie 2012. Aceasta se va ocupa de obţinerea autorizărilor necesare, a proiectului tehnic şi documentaţiei de achiziţie, de organizarea licitaţiei pentru alegerea contractorului general, semnarea contractului de execuţie a obiectivului de investiţii, desfăşurarea lucrărilor de execuţie, punerea în funcţiune şi exploatarea hidrocentralei. Semnarea contractului de execuţie a lucrărilor este preconizată pentru semestrul II din 2012, iar execuţia pentru primele două grupuri energetice, pentru semestrul II din 2017. Punerea în funcţiune la capacitate finală, conform indicatorilor aprobaţi, va fi în semestrul II din 2019.

În martie 2009, Guvernul României a aprobat memorandumul de realizare a hidrocentralei, iar în august 2010 Hidroelectrica a angajat prin procedură de licitaţie restrânsă un consultant general pentru servicii juridice, comerciale şi tehnice, în vederea selectării de investitori şi a înfiinţării Companiei de Proiect, ca societate comercială, pentru realizarea obiectivului. Consultantul este un consorţiu format din companiile Deloitte Consultanţă, HydroChinaZhongNan Engineering Corporation, Banca Comercială Română, Muşat & Asociaţii, Herbert Smith, Knight Piesold, Tempo Advertising.

Hidrocentrala va avea patru grupuri reversibile turbină-pompă cu puteri unitare de 250 MW şi va necesita o investiţie totală de 1,57 miliarde de euro. Acumularea inferioară va fi lacul de acumulare Tarniţa existent, în timp ce acumularea superioară, de 10 milioane mc, va fi realizată ca parte a noii investiţii. Conform estimărilor, noua centrală va genera 1,65 TWh anual. Pe parcursul lucrărilor de construcţie se estimează crearea a peste 4.000 locuri de muncă.

"Era singurul proiect pe care trebuia să-l facă Boc pentru Cluj"

Preşedintele Comisiei pentru industrii şi servicii a Camerei Deputaţilor, deputatul PSD Iulian Iancu, a acuzat ieri, la Cluj, tergiversarea demarării proiectului. "De şapte luni mă bat pentru Tarniţa-Lăpuşteşti. Pentru mine, e de neexplicat de ce nu i-a dat Boc drumul până acum. Stă blocat din 2005. Era singurul proiect pe care trebuia să-l facă pentru Cluj şi ar fi fost suficient, l-ar fi făcut iubit în toată Transilvania. Se va înfiinţa un veritabil orăşel numai cu angajaţii din acest proiect, dincolo de ce ar însemna pentru sistemul energetic naţional", a declarat Iancu.

Călin POENARU (Bucureşti)

Valentin MĂLĂESCU (Cluj-Napoca)

 

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte-ne pe Facebookpe Instagram, pe Youtube și pe LinkedIn

loading...
Comenteaza