186 de locuri de muncă disponibile în Cluj
- Scris de Ovidiu Cornea
- 13 Feb 2011, 23:14
- Economie
- Ascultă știrea

DISTRIBUIE
Un număr de 186 de joburi sunt vacante în judeţul Cluj în perioada 11-17 februarie 2011, conform informaţiilor afişate pe site-ul Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).
Numărul locurilor de muncă vacante la Cluj este mai mare faţă de cel din intervalul 4-10 februarie, dar în scădere faţă de cel din perioada 28 ianuarie - 3 februarie. La nivel naţional există 7.695 de posturi disponibile. Cele mai multe sunt oferite în municipiul Bucureşti şi în judeţele Iaşi - 600, Timiş - 450 şi Vaslui - 400. Din totalul locurilor de muncă de la nivel naţional, 557 sunt pentru persoane cu studii superioare, în special în domeniile construcţii-instalaţii, asigurări, vânzări. Dintre posturile adresate persoanelor cu studii medii, cele mai multe sunt pentru posturile de confecţioner-asamblor articole din textile - 1.160, operator confecţioner în industria de îmbrăcăminte - ţesături, tricotaje, materiale sintetice - 647, muncitor necalificat în industria confecţiilor - 562.
Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă se pot adresa agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă, de domiciliu ori de reşedinţă sau pot accesa adresa de internet a ANOFM, unde pot vizualiza posturile vacante oferite în fiecare judeţ, pe meserii.

Comenteaza