200 de milioane de lei pentru noua Rabla 2025. Se dă startul înscrierilor/ Ce valoare au tichetele

200 de milioane de lei pentru noua Rabla 2025. Se dă startul înscrierilor/ Ce valoare au tichetele

Persoanele fizice se pot înscrie de joi în programul Rabla Auto 2025. Înscrierile se fac în aplicația informatică a programului.

„Reamintim că începând de mâine, 6 noiembrie 2025, ora 10:00, și până la 15 decembrie 2025, ora 23:59 (sau până la epuizarea fondurilor disponibile), persoanele fizice se pot înscrie în aplicația informatică în cadrul Programului Rabla Auto 2025”, a anunțat miercuri Administrația Fondului pentru Mediu.

În contextul cererii ridicate pentru achiziția de autovehicule noi cu sisteme de propulsie termică (cu ardere internă, inclusiv motorizare GPL/GNC), motociclete și autovehicule cu sistem de propulsie hibrid, AFM a decis redirecționarea a 45 de milioane de lei către această categorie de autovehicule, prin diminuarea bugetului alocat autovehiculelor electrice.

De asemenea, rămâne disponibilă înscrierea pentru achiziționarea autovehiculelor electrice, în limita noului buget disponibil.

200 de milioane de lei pentru Rabla

Programul Rabla Auto 2025 pentru persoane fizice are un buget total de 200 de milioane de lei, iar fondurile destinate autovehiculelor noi cu combustie internă, motocicletelor și celor cu sistem de propulsie hibrid s-au epuizat în data de 30 septembrie 2025, în doar 13 minute de la lansare.

Valoarea ecotichetelor acordate în cadrul programului Rabla Auto pentru persoanele fizice este următoarea:

-18.500 lei pentru achiziţionarea unui autovehicul nou pur electric sau cu pilă de combustie cu hidrogen;
-15.000 lei pentru achiziționarea unui autovehicul plug-in hibrid sau a unei motociclete electrice;
-12.000 lei pentru achiziționarea unui autovehicul hibrid;
-10.000 lei pentru achiziționarea unui autovehicul cu propulsie termică (inclusiv GPL/GNC) sau a unei motociclete.

 

Comenteaza