Foto 2021, an de poveste pentru Crama La Salina: vinuri medaliate la concursuri internaționale și un spumant care a făcut furori printre cunoscători

2021, an de poveste pentru Crama La Salina: vinuri medaliate la concursuri internaționale și un spumant care a făcut furori printre cunoscători

ZIUA de CLUJ a stat de vorbă cu omul de afaceri Claudiu Sugar, fondatorul, alături de Simion Mureșan, a cramei de pe dealurile sărate de la Turda.

Reporter: Anul 2021 a adus multe premii pentru Crama la Salina. Cum se vede, din interior, acest succes? Era un lucru la care vă așteptați?  

Claudiu Sugar: Avem un vin care ajunge la maturitate și care a confirmat la nivel mondial că suntem o cramă de vinuri albe performantă. Totodată, au aparut și unele premii pentru etichetele noaste. De la început am lucrat la partea de branding și design cu Dan Dulău, un clujean foarte talentat, care a încercat să facă ceva care să ne reprezinte. Adică un vin tânăr cu etichete moderne, așa cum este și crama noastră. Acest lucru a facut ca brandul Issa să se consolideze și pandemia să ne ajute la creșterea vânzărilor - brandul vinde întotdeauna.

2021, an de poveste pentru Crama La Salina: vinuri medaliate la concursuri internaționale și un spumant care a făcut furori printre cunoscători

Reporter: Care sunt noutățile la Crama La Salina?

Claudiu Sugar: Am scos multe vinuri noi, Orange Sauvignon Experience, un spumant cu cel mai mare succes pe piața Charm - facut în colaborare cu liderul calității în zona prosecco - Foss Marai, care au întregit gama. Acum avem alb, rose, roșu, spumant, țuică de struguri, cu două branduri, Issa și Satyr.

Reporter: Știm cu toții că 2020 a fost un an dificil, iar industria în care activați nu a fost ocolită de probleme. Cum a trecut Crama La Salina peste această perioadă?

Claudiu Sugar: Având un 2020 greu datorită închiderii HORECA, am revenit în 2021 cu o creștere spectaculoasă a vânzărilor, având pe primele șase luni un plus de 50% față de 2019, cel mai bun an al nostru. Nu am înteles în prima fază de ce, dar după ce au apărut premiile la vinuri, lucrurile s-au limpezit.

2021, an de poveste pentru Crama La Salina: vinuri medaliate la concursuri internaționale și un spumant care a făcut furori printre cunoscători

Reporter: Și a devenit clar că vinurile bune atrag după ele și succesul... 

Claudiu Sugar: Așa este. Am luat cel mai bun vin românesc la Balkans IWC cu simbolul cramei noastre Sauvignoun Blanc. Apoi au venit și alte premii la concursul internațional din România IWCB, iar apoi medalie de argint la cel mai mare concurs din lume, de la Bruxelles. Aceste premii fac din vinificatorul nostru, Ovidiu Maxim, un specialist ajuns la maturitate profesională, de la care ne așteptăm să evolueze cât mai mult. Dupa câteva stagii ale lio Ovidiu în Italia, Austria și Noua Zeelandă, vinurile Crama La Salina s-au schimbat și au apărut trofeele. Este evident că avem cativa ani de producții de excepție și anul 2021 pare să fie la fel, având în vedere condițiile climaterice de până acum. 

2021, an de poveste pentru Crama La Salina: vinuri medaliate la concursuri internaționale și un spumant care a făcut furori printre cunoscători

Avalanșă de premii în 2021 pentru Crama La Salina

  • Issa Sauvignon Blanc 2020 - cea mai frumoasă etichetă din zona Transilvania și Banat la concursul de vinuri BASF 2021
  • Issa Chardonnay 2020 (proba de tanc) – locul 2 pe zona Transilvania și Banat la concursul de vinuri BASF 2021 și calificare la faza națională
  • Issa Chardonnay Barrique 2019 – medalie de aur IWCB ediția 2021
  • Issa Sauvignon Blanc 2020 – dublă medalie de aur și Best Of Show Romania 2021 la Balkans International Wine Competition ediția 2021
  • Issa Chardonnay Barrique 2019 – medalie de aur Balkans International Wine Competition ediția 2021
  • Issa Rhein Riesling 2019 - medalie de aur Balkans International Wine Competition ediția 2021
  • Issa Pinot Noir 2019 - medalie de argint Balkans International Wine Competition ediția 2021
  • Issa Sauvignon Blanc 2020 – medalie de argint la Concours Mondial Bruxelles 2021

Povestea din spatele vinului

Povestea „Crama La Salina” s-a născut pornind de la pasiunea a doi iubitori de vinuri nobile, oamenii de afaceri Claudiu Sugar si Simion Muresan, care au refăcut arealul viticol de pe dealurile Durgău, dezvoltând ulterior un amplu proiect.

2021, an de poveste pentru Crama La Salina: vinuri medaliate la concursuri internaționale și un spumant care a făcut furori printre cunoscători

După decenii de inactivitate, zona viticolă Dealurile Durgăului, terasele și pantele domeniului au fost transformate într-o vie roditoare, folosind tehnologie de exploatare de ultimă generație, și primind indicația geografică “Dealurile Transilvaniei”. Plantația și crama sunt amplasate în imediata apropiere a Salinei Turda, într-o zonă cu tradiție seculară în viticultură, încă din vremea Imperiului Roman, care își avea aici unul dintre cele mai dezvoltate centre ale administrației din Dacia.

2021, an de poveste pentru Crama La Salina: vinuri medaliate la concursuri internaționale și un spumant care a făcut furori printre cunoscători

„Crama La Salina” reînvie istoria zonei viticole și poveștile locurilor care o înconjoară, printr-un amplu proiect de enoturism. La baza dealurilor cu vie, restaurantul „Sarea-n bucate” își așteaptă oaspeții. Aromele îmbietoare ale mâncărurilor gătite cu răbdare, după rețete tradiționale, se îmbină armonios cu vinurile ISSA. Turiștii sunt invitați să descopere și pensiunea restaurantului, 13 camere ultramoderne, cu 40 de locuri de cazare.
 Lucrările manuale, strugurii îngrijiți și atent culeși, tehnologia și dotările de vîrf ale cramei asigură producerea unor vinuri de calitate. În 2014, recoltarea s-a făcut pe o suprafață de 20 de hectare, cu o producție de 47.000 de sticle, 2019 fiind anul în care s-a ajuns la capacitatea maximă de producție când s-au îmbuteliat 300 000 de sticle cu vin, de pe suprafața de 42 de hectare.

loading...
Comenteaza