3,5 milioane de euro pentru şomerii din Cluj şi Slatina
- Scris de Ziua de Cluj
- 15 Iul 2010, 17:06
- Economie
- Ascultă știrea

Şomerii din municipiile Cluj-Napoca şi Slatina vor fi consiliaţi, pregătiţi şi ajutaţi să îşi găsească un loc de muncă în perioada următoare. Centrul de Consultanţă şi Management al Proiectelor EUROPROJECT Slatina a anunţat joi un proiect finanţat din Fondul Social European prin programul POSDRU.
Proiectul vizează pregătirea şi reconversia profesională a şomerilor din Regiunile Nord-Vest şi Sud-Vest Oltenia, va avea o valoare de 3,5 milioane de euro şi presupune formarea a două centre de ocupare, la Slatina şi la Cluj. Acestea urmează să ofere servicii de consiliere pentru şomeri, să medieze accesul acestora pe piaţa muncii, prin punerea lor în legătură cu angajatorii, dar şi să îi pregătească din punct de vedere profesional.
“Acum cercetăm piaţa să vedem ce nevoi au angajatorii, ce caută aceştia şi ce pretenţii au şomerii. Urmează să elaborăm un raport asupra situaţiei de pe piaţa muncii şi, în funcţie de acesta, ne vom stabili liniile de acţiune”, a explicat Silviu Ispas, director al Institutului de Formare Economică şi Socială (IFES) Cluj, partener în cadrul acestui proiect.
Potrivit obiectivelor stabilite de EUROPROJECT, programul se va derula pe 30 de luni şi va avea un grup-ţintă de 1.600 de persoane, dintre care 800 vor participa la cursurile de dezvoltare a competenţelor personale antreprenoriale. 50-60% din buget va merge spre finanţarea activităţilor din Slatina, iar restul va fi alocat Clujului. “Alocarea este una echilibrată. Se dau fonduri mai mari în Regiunea Sud-Vest deoarece acolo avem mai mulţi parteneri”, a explicat Florin Jianu, preşedintele EUROPROJECT.
Acesta este primul proiect care vizează dezvoltarea resurselor umane realizat în comun de cele două regiuni. Parteneri în cadrul acestuia, alături de IFES, sunt societăţi cunoscute, active în zona de sud a ţării, precum Pirelli, Prysmian sau Alro Slatina.