500 de manageri din IT se vor instrui la Cluj pe banii Europei

500 de manageri din IT se vor instrui la Cluj pe banii Europei

ARIES Transilvania a lansat proiectul Transilvania Digitală Inovativă – Model de Excelență prin Formare, finanțat prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020. Finanțarea va asigura accesul a 500 de manageri și executivi din tehnologia informației și industriile creative la cursuri de management strategic și al resurselor umane.

"Prin acest proiect, organizația noastră, care este și liderul clusterului Itech Transilvania, își consolidează rolul de facilitator de inovare și furnizor de formare profesională pentru industriile cele mai dinamice. Experiența noastră anterioară, prin implicarea în coaliția Digital Skills & Jobs, creată la initiațiva Comisiei Europene, și proiectele de formare profesionale deja implementate, ne-au ajutat să  identificăm principalele impedimente avute de resursa umană în procesul de a-și îmbunătăți pregătirea profesională.

Datorită mediului dinamic și competitiv pe piața regională, nevoile au început să fie tot mai diversificate și în continuă schimbare, motiv pentru care cursurile pe care le vom organiza în cadrul acestui proiect vor avea continuitate și o cerere ridicată, chiar și după încheierea finanțării", a menționat Voicu Oprean, președintele ARIES Transilvania.

Beneficiarii cursurilor de formare profesională vor fi din cadrul a minimum 60 de firme de IT&C și din industriile creative - 425 manageri și 100 de specialiști în resurse umane. Proiectul va fi implementat în Regiunea Nord-Vest, pentru un an, în perioada mai 2018-mai 2019. Bugetul total al proiectului este 1,6 milioane lei, grantul reprezentând 100% din valoarea proiectului.

Comenteaza