6,5 milioane de lei de la UE pentru un liceu din Dej

6,5 milioane de lei de la UE pentru un liceu din Dej
Un liceu din Dej va avea un corp nou de clădire, după ce a câştigat o finanţare de 6,5 milioane de lei, bani asiguraţi în mare parte gratuit de către Uniunea Europeană.
Este vorba de liceul "Alexandru Papiu Ilarian" din Dej, unde va fi construit un corp nou de clădire cu demisol, parter şi două etaje, şi unde terenul de sport va fi modernizat cu bani europeni. Proiectul este cofinanţat de Uniunea Europeană prin Fondul European de Dezvoltare Regională şi are o valoare totală de 6,5 milioane de lei. Cu aceşti bani va fi construit un corp nou de clădire, cu opt laboratoare dintre care patru de informatică, cinci cabinete, un centru de documentare şi informare, un cabinet medical şi unul metodic, iar sălile de clasă vor fi dotate cu mobilier nou.
Comenteaza