70% din levigatul de la Pata Rât, transformat în apă pură

70% din levigatul de la Pata Rât, transformat în apă pură

Compania Klarwin, care operează stația de tratare de la Pata Rât, a prelucrat în perioada mai 2018 - aprilie 2022 aproape 170 de milioane de litri de levigat.

Klarwin, companie cu activitate în epurarea apelor reziduale și în tratarea surselor de apă, s-a ocupat de gestionarea levigatului generat de depozitul neconform de deșeuri al Clujului de la Pata Rât. Stația care a fost pusă în operare în luna mai a anului 2018 a prelucrat aproape 170 de milioane de litri de levigat, iar 70% din cantitate a fost transformată în apă pură, transmite compania într-un comunicat trimis ZIUA de CLUJ.

"La ceas de bilanț, putem să spunem că au fost patru ani de performanțe în ceea ce privește protecția mediului la Cluj. Ne-am asumat să intervenim într-un moment de criză, în urma dezastrului ecologic din 2017, când au apărut deversări care au ajuns până aproape de centură. Am fost singurii care am avut tehnologiile și competența potrivite pentru re-ecologizarea zonei. Ca de fiecare dată, Klarwin și-a îndeplinit toate obligațiile de mediu, acționând cu responsabilitate în beneficiul comunității clujene. Am contribuit astfel la eforturile autorităților județene în ceea ce privește atingerea țintelor de mediu și putem să spunem că am îndreptat Clujul către o economie circulară prin reintroducerea în circuit a apelor uzate", a declarat Lucian Pavel, Managerul Departamentului pentru Protecția Mediului din cadrul Klarwin.

În cei patru ani de activitate, stația de la Pata Rât a înregistrat aproape 25.000 de ore de operare, susține compania, cu un randament mediu de peste 70%.

„Ne-am bazat pe un parteneriat pe termen lung cu autoritățile clujene și am depus eforturi să ne respectăm contractul, chiar și în situații de criză. Ne bucură faptul că performanța Klarwin a fost reconfirmată prin implementarea serviciilor de tratare levigat și la nivelul Centrului de Management al Deșeurilor, aici unde avem încrederea că vom vedea mereu tehnologii de top care să alinieze gestiunea deșeurilor din județ la nivelul performanțelor de vârf din UE. Avem încrederea că instituțiile de resort au înțeles impactul semnificativ pe care-l au tehnologiile Klarwin, în raport cu celelalte existente în piață. Încheiem operarea de la Pata Rât, dar rămânem alături de comunitățile locale, așa cum ne-am implicat în acești ani. Klarwin este partenerul de încredere al tuturor celor care vor, cu adevărat, să asigure cele mai performante soluții de protecția mediului”, a concluzionat Lucian Pavel.

În decembrie 2021, ZIUA de CLUJ a stat de vorbă cu reprezentantul companiei Klarwin despre situația de astăzi de la Pata Rât și despre provocările acestui proiect. 

Comenteaza