Adio, păcănele în baruri! Taxe mai mari pentru licențe, fără alcool, mai puțină publicitate

Adio, păcănele în baruri! Taxe mai mari pentru licențe, fără alcool, mai puțină publicitate

Guvernul va adopta, în ședința de joi, o Ordonanță de Urgență prin care vor fi reglementate jocurile de noroc în România. Iată noile reguli!

Potrivit prevederilor din Ordonanţa de Urgenţă jocurile de noroc nu vor mai putea funcționa decât dacă au societatea înregistrată în România. Prin această măsură Guvernul încearcă să prevină situația în care o companie câștigă bani în România, dar trimite întreg profitul în afara țării.

Mai mult, cresc şi taxele pentru licențe

I. Taxe aferente licenţei de organizare a jocurilor de noroc (anuale):

A. Pentru jocurile loto: 200.000 euro 

B. Pentru pariurile mutuale: 65.000 euro

C. Pentru pariurile în cotă fixă: 200.000 euro

D. Pentru pariurile în contrapartidă: 150.000 euro

E. Pentru jocurile de noroc caracteristice cazinourilor:150.000 euro

F. Pentru jocurile caracteristice clubului de poker: 25.000 euro

G. Pentru jocurile tip slot-machine: 150.000 euro

H. Pentru jocurile bingo desfăşurate în săli de joc: 15.000 euro

I. Pentru jocurile de noroc bingo organizate prin intermediul sistemelor reţelelor de televiziune: 150.000 euro

J. Pentru jocurile de noroc la distanţă se acordă 3 categorii de licenţe după cum urmează:

De asemenea, se va limita drastic spațiul de publicitate pe care îl pot cumpăra organizatorii de jocuri de noroc. Totodata, se impune interdicția de a comercializa alcool în spațiile destinate jocurilor de noroc, iar jocurile de tip slot-machine nu vor mai putea funcționa în baruri. Măsura are ca scop protejarea jucătorilor sau a persoanelor aflate în situații de risc.

Organizatorii jocurilor de noroc licențiați vor vira un procent de 70% către bugetul de stat.

loading...
Comenteaza