Administratorul bursei energiei din România, amendat cu un milion de euro de Comisia Europeană

Administratorul bursei energiei din România, amendat cu un milion de euro de Comisia Europeană
Comisia Europeană a aplicat o amendă de peste 1 milion de euro societății româneşti OPCOM SA - administratorul bursei energie electrică din România - pentru că a abuzat de poziția sa dominantă pe piața românească a facilitării tranzacțiilor de energie electrică pe piața spot, încălcând normele UE în materie de concurență.

OPCOM administrează singura bursă de energie electrică din România. Bursele de energie sunt piețe organizate de tranzacționare a energiei electrice. Tranzacționarea spot înseamnă tranzacționarea pe termen scurt (de exemplu, în aceeași zi sau pentru ziua următoare). Comisia a constatat că, timp de peste cinci ani, OPCOM i-a discriminat pe comercianții de energie electrică din afara României cu sediul în UE.

"Comportamentul abuziv al OPCOM a împiedicat comercianții din UE să participe pe piețele spot din cadrul bursei de energie electrică din România, creând astfel o barieră artificială la intrare, ceea ce constituie o încălcare a normelor UE în materie de concurență. Barierele naționale de acest tip nu numai că împiedică finalizarea unei piețe unice a energiei, ci împiedică și dezvoltarea de piețe eficiente, lichide", spune vicepreşedintele CE responsabil de politica în materie de concurenţă, Joaquin Almunia. 

 

Conform Comisiei Europene, între 2008 și 2013 OPCOM a impus ca membrii piețelor spot de energie electrică să se înregistreze în scopuri de TVA în România, refuzând să accepte comercianții care erau deja înregistrați în scopuri de TVA în alte state membre ale UE. Prin urmare, comercianții din UE nu puteau intra pe piața en gros de energie electrică din România decât prin înființarea unui sediu permanent în România, ceea ce presupune costuri suplimentare și dezavantaje organizatorice pentru comercianții din UE în comparație cu cei din România. Discriminarea pe motive de naționalitate sau loc de stabilire contravine principiilor de bază ale pieței unice.

Bursele de energie joacă un rol important în furnizarea de informații publice privind prețurile, arată CE. Cerința OPCOM privind înregistrarea în scopuri de TVA a creat o barieră artificială la intrarea pe piață pentru comercianții din UE și, în consecință, a redus lichiditatea pe piața angro a energiei electrice. Numărul de comercianți afectați este semnificativ. În cadrul burselor de energie de pe piețele comparabile, peste 50% dintre participanți sunt comercianți din UE care nu sunt înregistrați în scopuri de TVA la nivel local.

 

Comisia consideră că răspunzătoare pentru această încălcare este și societatea-mamă a OPCOM, Transelectrica SA.

Înlăturarea barierelor la intrarea pe piețele angro de energie electrică crește lichiditatea și stimulează concurența, ceea ce exercită o presiune în sens descrescător asupra prețurilor. Aceasta asigură, de asemenea, faptul că piața transmite semnale de preț corecte.


Comenteaza