Adrian Câciu, despre contractele part-time: ''Piaţa s-a adaptat''

Adrian Câciu, despre contractele part-time: ''Piaţa s-a adaptat''

Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu a declarat, miercuri, după şedinţa de Guvern, despre contractele part-time, că piaţa s-a adaptat, astfel că, dacă în prima parte a aplicării măsurii au avut o scădere a contractelor, începând cu 5 septembrie, numărul contractelor part-time a crescut, ba, mai mult, a crescut valoarea lor. El a mai arătat că măsura aceasta convertise piaţa muncii într-o piaţă a sărăciei în muncă.

”Piaţa s-a adaptat, dacă în prima parte a aplicării măsurii am avut o scădere a contractelor part-time dar evident cam 70% s-au mutat pe contracte pe normă întreagă, începând cu 5 septembrie, numărul contractelor part-time a crescut, ba mai mult, a crescut valoarea contractelor part-time. Această măsură este pentru lucrători, acolo unde contractele part-time s-au schimbat în contracte individuale de muncă, acei lucrători vor primi mai mulţi bani pentru că este vorba de mai multe ore de muncă trecute pe contractul de muncă, se şi plătesc acele ore”, a explicat ministrul Finanţelor.

Adrian Câciu a precizat că, pe de altă parte, ”transformarea contractelor part-time care la început erau parte din salariul minim, acum fenomenul pe care îl avem, ceea ce este foarte pozitiv, este că se transformă în contracte part-time la nivel mult mai mare, astfel încât contravalorea aceslui contract să fie cel puţin la nivelul salariului minim”.

”Este bine pentru lucrători şi este bine şi pentru modul în care mediul economic a înţeles. Aici avem de-a face cu două abordări. Toată lumea a acţionat legal, măsura aceasta nu a venit pentru că cineva funcţiona ilegal, problema este că măsura aceasta convertise piaţa muncii într-o piaţă a sărăciei în muncă şi atunci asta a vrut Guvernul, până la urmă în partaneriat cu mediul economic, pentru că mediul economic a primit spijin de la Guvern şi trebuie să ţină cont de acest lucru, că deşi într-o situaţie complicată prin care România trece, având deficite foarte mari, având datorie foarte mare, a găsit resursa ca economia să fie susţinută”, a spus ministrul Finanţelor. 

El a precizat că, undeva, acest beneficiu trebuie să se redistribuie şi către angajaţi şi lucrul acesta s-a întâmplat”. 

”Să ştiţi că mediul econimic chiar a primit pozitiv, chiar dacă au fost o serie de voci. (..) Se spune că atunci când vrei să schimbi ceva, există o rezistenţă la sistem, îl observăm şi în unele zone asociative dar să ştiţi că cei care au avut nevoie de lucrători şi ştiu să îşi loailizeze salariaţii şi-au păstrat salariaţii, le-au dat beneficii în plus. În continuare, mediul economic va fi sprijinit, pentru că trebuie să păstrăm locurile de muncă şi trebuie să asigurăm acest echilibru între muncă şi capital”, a spus Câciu. 

El a mai precizat că, ”la acest moment avem o scădere, per total, cu scăderi şi creşteri, la part-time de 155.000 de contracte faţă de ceea ce era la 30 iunie, iar la full time o creştere la 115.00”.

”Deci e doar diferenţa aceasta. Deci procentul de tranzitare e de 80%. Mare parte din contractele part-time s-au transformat în full-time”, a explicat ministrul. 

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Comenteaza