Afacerea lui Messi de la Cluj

Afacerea lui Messi de la Cluj
Vinul în ediţie limitată care poartă numele starului argentinian va fi comercializat aici din august. Vânzarea o va asigura un alt fotbalist, Florin Dan, care are un business cu vinuri în cartierul Zorilor.

Primul vin marca Leo Messi va putea fi testat de clujeni din vară, fiind comercializat de magazinul fostului "ceferist" Florin Dan. 1.200 dintre cele 3.000 de sticle distribuite în această parte a Europei au fost deja cumpărate în avans de către oameni de afaceri interesaţi.

"Vinul, produs de Casa Valentin Bianchi, va ajunge la Cluj în august. În Argentina s-a lansat în aprilie, în Europa va pătrunde din iunie, iar după 45 de zile va apărea şi în această zonă a continentului. Noi am contractat în avans 3.000 de sticle pentru Europa Centrală şi de Est, dintre care 1.200 au fost deja acontate de către oameni de afaceri. Consider că acest vin roşu Malbec este unul bun faţă de altele la aceiaşi bani. Preţul unei sticle va fi în jur de 15-20 de euro. Cu siguranţă, toată producţia de 50.000 de sticle va fi cumpărată - deja în America de Sud este preplătită - însă o nouă ediţie va fi scoasă abia anul viitor, la următoarea recoltă", a declarat, pentru ZIUA de Cluj, Herbert Szasz, distribuitor Casa Bianchi în România.

El a menţionat că vinul Leo va fi comercializat în premieră pe piaţa clujeană de către magazinul de vinuri al fotbalistul Florin Dan, din complexul Sigma, care a rezervat deja o cantitate, însă şi alţi comercianţi din ţară vor putea să îl vândă, pe bază de comenzi ferme, pe principiul "Primul venit, primul servit". O parte din fondurile obţinute pe plan mondial vor fi vărsate fundaţiei Lionel Messi, pentru sprijinirea copiilor cu probleme din Argentina. Podgoria Valentin Bianchi, fondată în 1928, aparţine familiei respective, fiind condusă acum de urmaşii acestuia, Eduardo şi Ricardo Bianchi, cu ajutorul lui Robert Pepi (SUA). Casa Bianchi exportă vinuri în 40 de ţări din Europa, America de Nord sau America de Sud.

"Vinul Leo este realizat într-o podgorie-boutique şi are un punctaj bun în comparaţie cu alte vinuri din această categorie. Aceste vinuri, asociate unei cauze nobile, sunt ceva mai scumpe, deoarece se pot cere bani mai mulţi pentru ele tocmai invocând acest motiv", susţine Maia Banciu, director de comunicare al reţelei Vino Vero. Specialiştii în domeniu au remarcat apetenţa pentru afaceri cu vinuri în lumea sportului, a fotbalului în special. "Există mai mulţi jucători sau echipe care şi-au asociat numele, de-a lungul anilor, cu ale unor vinuri, cum sunt cei din fosta echipa de aur a lui Real Madrid sau actualii fotbalişti de la Barcelona. La noi şi-au pus numele pe vinuri Steaua, Poli Timişoara sau Ionel Dănciulescu, de la Dinamo", menţionează Cezar Ioan, administrator al portalului Vinul.ro. De asemenea, Gică Popescu a fost acţionar la Vincon Vrancea, însă i-a vândut pachetul său de acţiuni lui Gigi Neţoiu, iar acum reprezintă Domeniile Nicoreşti.

Mijlocaşul echipei FC Barcelona, Andres Iniesta, a cumpărat o astfel de proprietate pentru că tatăl său îşi dorea să aibă vie şi a creat un vin special pentru botezul fetiţei sale, Valeria DO Manchuela. Acesta a fost produs într-o ediţie limitată, de 1.400 de sticle, pe care fotbalistul le-a făcut cadou prietenilor şi invitaţilor. La rândul lor, mai mulţi foşti fotbalişti de la Real Madrid, precum Manolo Sanchis, Butragueno, Michel, Martin Vasquez şi Karanka ("La quinta del Buitre") au creat Casalobos, un cupaj de Syrah, Cabernet Sauvignon, Petit Verdot şi Tempranillo.

Au dispărut din Europa

Malbec este un soi de struguri cu bob mare şi pieliţă subţire care preferă mai mult soare ca alte soiuri roşii, cum ar fi Cabernet Sauvignon sau Merlot. La începutul sec. XX era unul din cele mai cultivate soiuri în Franţa, dar după iarna rece din 1956, după ce au îngheţat mai mult de 75% din tufe, şi-a pierdut popularitatea în Europa. Regiunea principală unde se cultivă este Argentina, unde plantaţiile de Malbec ocupă 25.000 ha. Vinurile sunt puternice, concentrate, cu un gust de vişină coaptă şi prune, ele se maturizează armonios în butoaie de stejar.

Atacă recordul lui Platini

Lionel Messi s-a născut la Rosario (Argentina), şi-a făcut junioratul la echipele Grandiolli şi Newell's Old Boys, după care din 2000 a ajuns la FC Barcelona, unde a debutat la seniori în 2004. Tatăl său lucra într-o fabrică, iar mama sa era menajeră. La 11 ani a fost diagnosticat cu un deficit de hormoni de creştere, fapt care i-a blocat accesul la River Plate, însă echipa spaniolă s-a oferit să îi plătească tratamentul medical de 900 de dolari pe lună, dacă se transfera acolo. Ulterior, familia lui s-a mutat în Spania. A primit de trei ori Balonul de Aur pentru cel mai bun fotbalist al anului (2009-2011), egalând performanţa lui Michel Platini.

 

 

Comenteaza