Alimentele de bază s-au ieftinit cu până la 49% în august în urma plafonării adaosurilor

Alimentele de bază s-au ieftinit cu până la 49% în august în urma plafonării adaosurilor

Preţurile medii ale alimentelor de bază vizate de ordonanţa de plafonare a adaosurilor comerciale au scăzut cu până la 49% în marile lanţuri de magazine, în luna august a acestui an, comparativ cu iunie 2023, potrivit datelor analizate de Consiliul Concurenţei, publicate vineri.

Cele mai mari reduceri s-au înregistrat la fructe şi legume. Astfel, preţul mediu al prunelor a scăzut cu 49%, cel al strugurilor, cu 47%, în timp ce roşiile, ceapa, ardeii galbeni, morcovii şi cartofii s-au ieftinit cu 31% până la 37%, raportat la perioada de referinţă.

Conform autorităţii de concurenţă, din categoria lactatelor, preţul mediu al brânzei telemea este cu 16,3% mai mic, cel al iaurtului cu 10,5%, iar cel al laptelui cu 6,2%. La acest aliment din urmă există un acord voluntar de reducere a preţului cu 20%, implementat începând din luna mai a acestui an.

Preţul celorlalte produse regăsite în coşul de consum, precum făina, pâinea, mălaiul, uleiul, ouăle şi zahărul, s-a diminuat pe parcursul lunii august.

În ceea ce priveşte carnea de pui şi porc, aceasta s-a ieftinit în august faţă de luna iunie, cu excepţia pulpei de porc cu os, al cărei preţ a crescut uşor, cu 2%.

„În analizele realizate de-a lungul lunii august, am remarcat că în cea mai mare parte a magazinelor au fost implementate reduceri de preţuri la alimentele de bază. Am constatat că preţurile medii ale unor alimente au scăzut treptat, aici fiind vorba despre iaurt, mălai, carne de porc, ceapă, morcovi, ardei, prune şi struguri, dar există şi produse cum sunt pâinea, făina, ouăle, pentru care preţurile au fluctuat, situându-se, însă, sub preţul mediu al lunii iunie", a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.

La 1 august 2023 a intrat în vigoare Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului care stabileşte măsuri temporare de combatere a creşterii excesive a preţurilor la 14 grupe de alimente de bază: pâine, lapte, brânză, iaurt, făină, mălai, ouă, ulei de floarea-soarelui, carne proaspătă de pui, carne proaspătă de porc, legume proaspete vrac, fructe proaspete vrac, cartofi proaspeţi vrac şi zahăr.

Consiliul Concurenţei a publicat orientări cu privire la transferarea reducerilor de preţ de pe lanţul comercial în preţurile de revânzare şi precizări referitoare la aplicarea limitării adaosului comercial cumulat în cadrul activităţii de distribuţie, limitare prevăzută de Ordonanţa de Urgenţă 67/2023 privind instituirea unei măsuri cu caracter temporar de combatere a creşterii excesive a preţurilor la unele produse agricole şi alimentare.

Comenteaza