Amendament la UE: Modernizările crescătoriilor de găini se vor putea finaliza şi după 1 ianuarie 2012

Amendament la UE: Modernizările crescătoriilor de găini se vor putea finaliza şi după 1 ianuarie 2012
Firmele producătoare de ouă care nu şi-au modernizat sistemele de creştere a găinilor ouătoare ar urma să fie închise la 1 ianuarie 2012.

Un amendament depus în acest sens de Grupul Parlamentar al Partidului Popular European, din care face parte şi PDL, a fost cuprins într-o rezoluţie privind bunăstarea găinilor oătoare, adoptată astăzi de Parlamentul European, conform unui comunicat transmis de consilierul Biroului europarlamentarului Rareş Niculescu.

Amendamentul respectiv preciza că trebuie găsită o soluţie pentru producătorii de ouă care au început lucrările de modernizare dar nu vor reuşi să le finalizeze până în 1 ianuarie 2012, când intră în vigoare o interdicţie “privind creșterea acestora în cuști care nu respectă standardele minime prevăzute în legislația europeană”.

“Acest amendament va permite unui număr important de producători români să demareze în perioada următoare lucrări de modernizare, pentru a nu fi obligați să își înceteze activitatea”, consideră europarlamentarul de Cluj, Rareş Niculescu.


Comenteaza