Amenzi de aproape 300.000 de lei în piețele și depozitele cu fructe și legume. Inspectorii au închis o unitate până la remediere

Amenzi de aproape 300.000 de lei în piețele și depozitele cu fructe și legume. Inspectorii au închis o unitate până la remediere

Inspectorii sanitari-veterinari au aplicat 19 amenzi contravenţionale, în valoare totală de 287.000 de lei, pentru neregulile constatate în urma unor controale efectuate în unităţi de depozitare şi comercializare legume-fructe şi în pieţe alimentare.

Pentru o unitate a fost emisă o ordonanţă de suspendare a activităţii, până la remedierea deficienţelor constatate.

Potrivit sursei citate, 35 de echipe de inspectori ANSVSA au controlat 44 de depozite din Bucureşti şi judeţele Ilfov, Calăraşi, Braşov, Buzău, Constanţa, Covasna, Dolj, Galaţi, Prahova, Maramureş şi Timiş, fiind vizate legumele şi fructele care fac obiectul importului din ţări terţe.

În timpul controalelor s-au prelevat 26 de probe (din grapefruit, roşii, prune, struguri, portocale, linte roşie, pere, mere) pentru determinarea prezenţei sau a depăşirii limitelor admise pentru reziduurile de pesticide. Probele prelevate vor fi analizate în laboratoarele sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor din Bucureşti şi Constanţa.

Fără autorizație sanitară veterinară igienă precară

Printre principalele deficienţe constatate se află: igiena necorespunzătoare a spaţiilor de depozitare şi ambalare; depozitarea necorespunzătoare (produse alterate lângă produse corespunzătoare); legume şi fructe alterate şi ambalaje deteriorate prezente în spaţiul de depozitare; trasabilitatea şi etichetarea necorespunzătoare a legumelor şi fructelor; funcţionare fără autorizaţie sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor; inexistenţa procedurii de rechemare a produselor neconforme; absenţa fişelor care atestă sănătatea personalului.

Acţiunea de control a fost realizată împreună cu reprezentanţi ai ANAF.

Reprezentanţii ANSVSA susţin că verificările cu această tematică, efectuate împreună cu alte instituţii ale statului, cu atribuţii de control, vor continua în direcţia unei protecţii cât mai eficiente a sănătăţii publice.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

Comenteaza
loading...