Angajatorii vor ține evidența zilierilor exclusiv pe internet

Angajatorii vor ține evidența zilierilor exclusiv pe internet

Inspecția Muncii a lansat o aplicație mobilă ca instrument de lucru util angajatorilor care folosesc zilieri în activitatea pe care o desfășoară.

„Este o aplicație modernă, ușor de utilizat, ce vine în sprijinul angajatorilor și va reprezenta singura modalitate legală de înregistrare a activităților prestate de zilieri, fiind atât în avantajul angajatorului, cât și al lucrătorului, ambii beneficiind astfel de protecția legii. Țin să mulțumesc public echipei de lucru care, prin mult efort și tenacitate, a făcut posibilă realizarea acestei prime aplicații mobile din administrația centrală”, spune Dantes Bratu, inspector general de stat.

Ca urmare a înființării, începând cu 20 decembrie, a registrului electronic de evidență a zilierilor (REEZ), ca modalitate de transmitere a acestor datelor, Inspecția Muncii pune la dispoziția beneficiarilor o aplicație mobilă, care va putea fi utilizată de către toți angajatorii care folosesc ca forță de muncă zilieri, în conformitate cu prevederile privind exercitarea unor activități cu caracter ocazional desfășurate de zilieri.

Beneficiarul / utilizatorul are obligația să înfiinţeze, să completeze şi să transmită REEZ conform metodologiei şi modelului ce urmează a fi stabilite în termenul legal prevăzut de 60 de zile, prin ordinul ministrului muncii şi protecției sociale, să înregistreze în REEZ, toţi zilierii cu care exercită activităţi cu caracter ocazional, să transmită registrul electronic, zilnic, înainte de începerea activităţii de către fiecare persoană care urmează să se afle într-un raport de muncă cu beneficiarul.

Toate informațiile necesare unui utilizator al aplicației mobile „Inspecția Muncii” se vor putea obține accesând site-ul instituției. Aceasta a recomandat utilizatorilor să parcurgă în întregime manualul de utilizare și termenii de utilizare a aplicației.

Comenteaza